Bănci și Asigurări

Mugur Isărescu, BNR: Perioada dobânzilor reduse se apropie de sfârşit, iar tendinţele sunt de revenire la normalitate

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, spune că majorarea de­fici­tului bugetar nu este o excepţie, ci mai degrabă regula în Uniunea Europeană, iar o creştere până la 60% din PIB nu ar trebui să pună probleme majore.

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, spune că majorarea de­fici­tului bugetar nu este o excepţie, ci mai degrabă regula în Uniunea Europeană, iar o creştere până la 60% din PIB nu ar trebui să pună probleme majore.

Autor: Roxana Rosu

08.07.2021, 00:08 1694

♦ Evoluţia pandemiei şi a măsurilor restrictive generează incertitudini şi riscuri considerabile la adresa perspectivei inflaţiei. Surse de incertitudini şi riscuri rămân şi politica fiscală şi absorbţia fondurilor europene.

Perioada dobânzilor re­duse se apropie de sfârşit, iar tendinţele sunt de re­ve­nire la normalitate, a declarat ieri Mugur Isărescu, guvernatorul BNR.

„Depinde de presiunile inflaţio­niste“, a precizat Isărescu, care a vor­bit şi de un control mai serios al lichi­dităţilor de pe piaţa monetară, pre­cum şi de presiunile inflaţioniste lega­te de evoluţia unor preţuri admi­nis­trate, cum sunt cele ale gazelor.

În şedinţa de ieri, BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,25%, cel mai mic din istorie, şi a ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 0,75% pe an. De asemenea, rata dobânzii aferente facilităţii de creditare (Lombard) este rămâne la 1,75%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO