Bănci și Asigurări

Mugur Isărescu: Cursul ne-a ajutat în ceea ce priveşte inflaţia. Suntem cei mai stabili din regiune

Mugur Isărescu: Cursul ne-a ajutat în ceea ce priveşte...

Autor: Alina Botezatu

03.10.2018, 15:53 392

Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), a declarat, miercuri, că evoluţia cursului valutar a fost una stabilă în acest an, ceea ce ajută instituţia să îşi atingă ţinta de inflaţie.

„Cursul s-a dovedit în acest an mai stabil decât al vecinilor, ceea ce ne-a ajutat în ceea ce priveşte inflaţia”, a spus Isărescu, în briefingul de presă de după şedinţa de politică monetară de miercuri.

BNR are o ţintă de inflaţie de 2,5% Ă/-1%, pentru finalul fiecărui an. Anul trecut, banca centrală şi-a atins ţinta, rata anuală a inflaţiei din decembrie 2017 a fost de 3,3%.

Guvernatorul a reamintit că BNR nu face prognoze de curs. „Dacă am ajuns să ne îngrijorăm că variază cursul cu 4 bani, atunci am evoluat”, a adăugat Isărescu.

Oficialul BNR a menţionat că lipsa de estimări din partea instituţiei dă credibilitate cursului de schimb.

„Este clar că, de o jumătate de an, cel puţin, opinia publică a fost bombardată cu prognoze, aprecieri, evaluări, unele chiar de la specialişti, că se va întâmpla ceva cu cursul, că se va duce dincolo de un prag, dincolo de alt prag, că va sări, că se va deprecia, că se va întâmpla aşa şi pe dincolo, ca să rămân uşor confuz, pentru că noi ne menţinem ideea că nu facem prognoze de curs. Asta a fost însă realitatea. Cel puţin pe termen scurt, fără să ne ancorăm la curs, n-am ieşit din inflation targeting. Ca să fim corecţi, dacă ne uităm la toţi foşti ţintitori de inflaţie (n.red. - alte bănci centrale), am rămas cei mai uşor conservatori. (...) Fără să facem prognoze de curs, trebuia să dăm o anumită credibilitate evoluţiei cursului, pentru că, probabil ştiţi, mai bine decât mine, că trăiţi în România şi în piaţă, că multora dintre produsele de import li se stabileşte preţul în lei la cursul cel mai depreciat, evaluat în piaţă, în general. Aşa face oricare importator, îşi asigură o marjă de câştig minim, ca să nu intre pe pierdere. O simplă declaraţie a Băncii Naţionale sau un simplu cuvânt al Guvernatorilor, «Vedeţi că nu este adevărat», ştiţi bine că nu este suficient, mai ales într-un mediu social, politic tensionat, cu activitate mediatică intensă”, a explicat Isărescu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO