Bănci și Asigurări

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR: Mulţi dintre cei care îi pizmuiesc pe bancheri pentru că s-ar îmbogăţi prea uşor vor să fie ei în locul lor ca să se îmbogăţească, chipurile, fără muncă. Dar ei nu ştiu cât de greu câştigă bancherii, câte riscuri îşi asumă

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR: Mulţi dintre cei care îi pizmuiesc pe bancheri pentru că s-ar îmbogăţi prea uşor vor să fie ei în locul lor ca să se îmbogăţească, chipurile, fără muncă. Dar ei nu ştiu cât de greu câştigă bancherii, câte riscuri îşi asumă

Mugur Isărescu, 70 de ani, care conduce BNR de 30 de ani, este cel mai longeviv guvernator de bancă centrală din lume

Autor: Claudia Medrega

01.08.2019, 00:05 3004

„Banul se câştigă riscând. Fără risc nu există progres. Iar progresul costă enorm. Nu numai averi materiale, ci şi nervi, zile şi nopţi de nesomn, muncă, inteligenţă, simţ al anticipaţiei, curaj etc.“

Percepţia rezervată sau chiar negativă a unor oameni legată de bănci vine, în principal, din lipsa de cunoaştere, precum şi din tarele morale, iar prin propriile derapaje de comportament producătorii de servicii bancare alimentează resentimentele celorlalţi, susţine guvernatorul BNR Mugur Isărescu.

Mulţi dintre cei care îi pizmuiesc pe bancheri pentru că s-ar îmbogăţi prea uşor nu vor să îi vadă morţi, ci vor să fie ei în locul lor ca să se îmbogăţească, chipurile, fără muncă, dar ei nu ştiu cât de greu câştigă bancherii, câte riscuri îşi asumă, a declarat Mugur Isărescu pentru publicaţia Legal Point.

Mugur Isărescu, 70 de ani, care conduce BNR de 30 de ani, fiind cel mai longeviv demnitar din statul român de după 1990 şi cel mai longeviv guvernator de bancă centrală din lume, a fost votat la începutul lunii iulie de plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru al şaselea mandat în fruntea BNR.

„Banul se câştigă riscând. Fără risc nu există progres. Iar progresul costă enorm. Nu numai averi materiale, ci şi nervi, zile şi nopţi de nesomn, muncă, inteligenţă, simţ al anticipaţiei, curaj etc. Toate aceste costuri sunt preluate de bancheri, iar produsul obţinut astfel (de exemplu, creditul şi dobânda) este pus la dispoziţia celor care fac apel la serviciile bancare. Cum să nu preţuieşti asemenea produse? Cum să nu le cauţi? Cum să nu ţi le doreşti? Ele sunt apreciate. Este un paradox trist că nu sunt apreciaţi la acelaşi nivel şi producătorii lor, bancherii. Admit însă faptul că prin propriile derapaje de comportament, aceşti producători de servicii bancare alimentează resentimentele celorlalţi.“ Prevenirea şi sancţionarea unor derapaje ale bancherilor intră şi în atribuţiile BNR, iar banca centrală s-a implicat în această direcţie  „uneori mai eficient, alteori cu rezultate mai slabe“, a mai spus guvernatorul.

„Fundamentală rămâne însă încrederea societăţii, iar asta depinde şi de bancheri, dar şi de gradul de instruire şi de moralitate al celor care le evaluează activitatea din afara sectorului bancar.“ Isărescu a adus în discuţie şi cât de mulţi bani produc bancherii, dar şi excesele unor bancheri. „Este normal ca acela care gestionează banii lumii să aibă bani. Sau cel puţin este inevitabil, şi de aceea este contraproductiv să ne opunem unui fenomen natural. Important este câţi bani produc bancherii. Dacă ajung să consume mai mult decât produc, este rău. Dacă produc sau fac să se producă mai mulţi bani decât consumă (decât îşi opresc pentru ei), este bine“.

Guvernatorul BNR aminteşte că nu a fost, desigur, în regulă, când, la începutul anilor 2000, unii bancheri din SUA câştigau bani pariind pe falimentul propriilor clienţi. „A scandalizat, pe bună dreptate, faptul că, din banii primiţi de la guverne, şi deci luaţi din buzunarul contribuabilului, pentru a se salva de la faliment, unele bănci s-au grăbit să distribuie bonusuri grase salariaţilor neperformanţi; sau să organizeze discuţii asupra planurilor de reabilitare în hoteluri de lux din locuri exotice. Sunt excese, desigur. Dar să gândim şi altfel! Cine se duce să îşi depună banii într-o bancă având sediul într-un apartament sau într-o magazie? Cine acceptă o scrisoare de garanţie emisă de o bancă ai cărei salariaţi mănâncă la cantina săracilor? Cine are încredere în consultaţiile oferite de bancheri plătiţi cu salariul mediu pe economie? Cum poţi cere unui om sărac să umble cu sute de milioane de euro şi să nu fie tentat de mită? Desigur, o asemenea tentaţie este imorală, dar ceea ce ne interesează nu este să câştigăm o dispută teoretică pe teme de moralitate sau să umplem puşcăriile, ci să câştigăm bani reali cu care să umplem farfuriile oamenilor, chiar dacă o parte din aceşti bani rămân în buzunarele celor care le umplu“.

 
 
 
AFACERI DE LA ZERO