Bănci și Asigurări

Isărescu, guvernatorul BNR: Păstrarea unui nivel adecvat al rezervelor internaţionale de către banca centrală fereşte ţara de crize cumplite. Privarea de acest drept lasă ţara în bătaia vânturilor

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR: În România, impactul economic iniţial al pandemiei a fost unul puternic, accentuând dezechilibrele existente, presiunile privind deprecierea monedei naţionale şi creşterea necesarului de lichiditate. Obiectivul imediat al BNR a fost să păstreze stabilitatea şi lichiditatea sistemului bancar, pentru buna funcţionare a finanţelor publice şi a economiei reale; concomitent, dozajul de măsuri a urmărit evitarea unei deprecieri excesive şi nenecesare a leului.

Autor: Claudia Medrega

09.04.2021, 00:07 4929

„Independenţa băncii centrale o înţeleg nu ca o izolare a sa într-un turn de fildeş, ci ca o conlucrare activă, în baza legii, cu autoritatea fiscală, cu guvernul. Iar independenţa băncii centrale presupune răspundere în faţa legii, a mandatului, a societăţii. Sau, ca să folosesc cuvintele lui Costache Negruzzi, banca centrală trebuie «să dea samă» pentru ceea ce face“, spune guvernatorul BNR.

Independenţa băncii centrale în ba­za unui mandat clar este esen­ţială, iar un domeniu în care acest lucru este şi mai evident, pentru că se des­fă­şoară în competiţia de pe piaţa mon­dială, este administrarea rezervelor valutare, susţine Mugur Isărescu, guver­na­torul BNR.

„În principiu acestea asigură, în special în cazul economiilor emergente, resursele pentru depăşirea dezechilibrelor externe şi asigurarea unei relative stabilităţii cursului de schimb al monedei naţionale în jurul fun­damentelor economice. Realocarea re­zer­­velor pentru utilizare discreţionară şi mo­­netizarea acestora erodează puternic aceste echilibre esenţiale, afectează sem­ni­fi­­cativ funcţionalitatea pieţelor şi cre­di­bilitatea băncii centrale şi a oricărui guvern, fiind în final, în detrimentul societăţii. Păstrarea şi administrarea unui nivel adec­vat al rezervelor internaţionale, desfăşurate cu competenţă şi profesionalism de banca cen­trală, fereşte tara de crize cumplite; pri­va­rea de acest drept lasă ţara în bătaia vân­tu­rilor“, a explicat guvernatorul BNR într-o videoconferinţă organizată de Banca Naţională a Moldovei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO