• Leu / EUR4.9448
  • Leu / GBP5.7408
  • Leu / USD4.7348
Bănci și Asigurări

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR: Nu suntem în recesiune şi nu cred că economia României va intra în recesiune. Trecem printr-o criză şi avem şi un război la uşă. Avem o problemă majoră în domeniul fiscalităţii şi de ea trebuie să ne ocupăm. Agitaţia este specifică perioadelor de criză. Îndemn la calm. Mai bem un ceai de tei…

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR: Nu suntem în recesiune şi nu cred că economia României va intra în recesiune. Trecem printr-o criză şi avem şi un război la uşă. Avem o problemă majoră în domeniul fiscalităţii şi de ea trebuie să ne ocupăm. Agitaţia este specifică perioadelor de criză. Îndemn la calm. Mai bem un ceai de tei…

Autor: Claudia Medrega

12.05.2022, 13:54 780

Economia României nu este în recesiune, iar guvernatorul BNR Mugur Isărescu crede că nici în perioada următoare nu va intra în recesiune, creşterea PIB urmând să fie în jur de 2% în acest an, în funcţie şi de anul agricol.

“Nu suntem şi nu cred că economia României va intra în recesiune. În jur de 2% creştere economică, cred că acolo vom ajunge. Mai depinde şi de anul agricol. Trecem printr-o criză şi avem şi un război la uşă. Agitaţia este specifică perioadelor de criză şi este de înţeles. Autorităţile ar trebui să transmită mai mult calm. Îndemn la calm. Mai bem un ceai de tei… Eu am băut un ceai de tei cu domnul Eugen Rădulescu (directorul direcţiei Stabilitate Financiară -n.red.). Nu ne strică ceva mai multă calmitate. Nu ne pregătim de nimic negru, lucrurile sunt sub control”, a declarat guvernatorul BNR la prezentarea raportului trimestrial asupra inflaţiei.

El a adus însă în discuţie problema majoră în domeniul fiscalităţii din România, caracterizată printr-un deficit în jur de 7%, în condiţiile în care există o pondere mică a veniturilor bugetare în PIB, de 26-27%, în timp ce ponderea cheltuielior este în jur de 40%.

“Avem o problemă majoră în domeniul fiscalităţii şi de ea trebuie să ne ocupăm. Ne îngrijorează”.

 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9448
Diferență: -0,0263
Ieri: 4.9461
Azi: 4.7348
Diferență: 0,1311
Ieri: 4.7286
Azi: 5.7408
Diferență: 0,5605
Ieri: 5.7088
Azi: 4.9342
Diferență: 0,0629
Ieri: 4.9311