• Leu / EUR4.7791
  • Leu / GBP5.6655
  • Leu / USD4.2931
Bănci și Asigurări

Mugur Isărescu nu vede cu ochi buni noua taxă aplicată băncilor de Guvernul Dăncilă: Taxa nu afectează independenţa BNR, dar nici nu va ajuta Executivul

Mugur Isărescu nu vede cu ochi buni noua taxă aplicată băncilor de Guvernul Dăncilă: Taxa nu afectează independenţa BNR, dar nici nu va ajuta Executivul

Autor: Alina Botezatu , Mediafax

08.01.2019, 17:42 404

Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), a spus, marţi, că noua taxă impusă băncilor nu afectează independenţa instituţiei, aşa cum a auzit, dar nici nu va ajuta Guvernul.

Senatorul liberal Florin Cîţu a susţinut, luni, pe Facebook, că, prin noua taxă pentru bănci, PSD doreşte să controleze Banca centrală.

„Nu independenţa va fi afectată (n.red. - a Băncii centrale), ci flexibilitatea şi eficienţa politicii monetare, ceea ce, aşa să spun direct, nu va ajuta Guvernul”, a spus, marţi, Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR, în briefing-ul de presă de după prima şedinţă de politică monetară din acest an.

Oficialul Băncii centrale a insistat că instituţia a reuşit, anul trecut, să ducă rata anuală a inflaţiei în ţintă, care este 2,5%, plus/minus 1%, menţinând dobânda de politică monetară la 2,5% pe an.

„Acest lucru s-a reuşit, pentru că am avut o anumită flexibilitate şi eficienţă a politicii monetare. Ori, când vii cu măsuri din acestea, scade eficienţa politicii monetare. Ne vom vedea de treabă. Nu avem restricţii legate de deciziile noastre. Vom fi mai atenţi la cât de eficientă va fi o măsură sau alta”, a atenţionat Isărescu.

Guvernatorul Băncii centrale a mai spus că BNR nu face presiuni asupra băncilor comerciale prin dobânda de politică monetară. Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a susţinut, duminică seara, o asemenea variantă.

„Ce presiuni? Acesta este instrumentul nostru? Dacă apare vreo problemă, mişcăm dobânda, în sus şi în jos, cum am mai făcut-o. Credeţi că ne jucăm cu asta? Este principalul instrument de politică monetară. Este o aiureală că am făcut noi presiuni. ”, a subliniat Isărescu.

Consiliul de Administraţie al BNR a decis, marţi, să menţină dobânda de politică monetară la 2,50%, precum şi dobânzile pentru facilitatea de depozit, la 1,50%, şi a celei pentru facilitatea de creditare, la 3,50%, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei.

„În şedinţa din 8 ianuarie 2019 Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât următoarele: menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,50 la sută pe an; menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1,50 la sută pe an şi a ratei dobânzii aferente facilităţii de creditare la 3,50 la sută pe an; păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii (n.red. - RMO) aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit”, au anunţat, marţi, reprezentanţii Băncii centrale.

Aceste niveluri ale dobânzii au fost stabilite în şedinţa de politică monetară din 7 mai 2018, începând cu 8 mai 2018 şi fiind menţinute în următoarele patru şedinţe - din 4 iulie, din 6 august, din 3 octombrie şi din 6 noiembrie.

Nivelurile actuale ale RMO aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit sunt de 8%. Pentru rezervele în lei, nivelul a fost stabilit începând cu 24 mai 2015, iar pentru cele în valută începând cu 6 mai 2017.

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7791
Diferență: -0,0063
Ieri: 4.7794
Azi: 4.2931
Diferență: -0,4475
Ieri: 4.3124
Azi: 5.6655
Diferență: -0,1058
Ieri: 5.6715
Azi: 4.3703
Diferență: -0,1873
Ieri: 4.3785