Bănci și Asigurări

Mugur Tolici, directorul Direcţiei resurse umane din BNR: Cum gândeşte BNR politica salarială

Mugur Tolici, directorul Direcţiei resurse umane din...
17.07.2024, 00:05 572

Încă din anul 2014 BNR a implementat un sistem de salarizare care realizează o legătură directă între performanţă şi recompensă. Vrem să îi atragem, să îi dezvoltăm şi să îi păstram pe cei mai buni specialişti. Aceasta înseamnă, pentru majoritatea funcţiilor cu un grad ridicat de expertiză, cerinţe de cunoştinţe profesionale avansate recunoscute de regulă prin masterate, doctorate sau certificări internaţionale.

Pentru a fi competitivi în acest domeniu, urmărim evoluţiile salariale şi ale pieţei muncii din România dar ne uităm cu atenţie şi la ceea ce se întâmplă în alte bănci centrale şi instituţii europene (cu care suntem în competiţie directă pentru multe dintre joburi: supraveghere, rezoluţie, operaţiuni, stabilitate financiară, management al riscului, monitorizare a infrastructurilor de plăţi şi a pieţelor financiare).

Politica salarială a BNR se circumscrie bunelor practici ale organizaţiilor de succes, care urmăresc poziţionarea medianei salariale proprii la un nivel cu 10 – 20 la sută peste mediana pieţelor salariale de referinţă. Prin urmare, presiunile de pe piaţa locală a muncii, evoluţiile salariale identificate în cadrul studiilor de remunerare la care participăm, dar şi tendinţele în domeniul salarial din alte bănci centrale europene determină configurarea politicii de recompensare a BNR.

Cheltuielile nete cu personalul (medie, per salariat) au urmat traiectoria salariului mediu din economie. Astfel, în perioada 2013-2023, acest indicator a înregistrat, în cazul BNR, o creştere de 42,4 la sută (de la 8.102 lei în 2013 la 11.542 în 2023) comparativ cu creşterea de 199,3 la sută a salariului mediu pe economie. În acelaşi timp, cheltuielile totale cu personalul au crescut, în aceeaşi perioadă, cu 91,8 la sută (de la 258,6 milioane lei la 496,0 milioane lei). Din această creştere, cea mai mare pondere a reprezentat-o ajustarea la inflaţie (rata medie cumulată a inflaţiei în perioada 2013 - 2023 a fost de 53,4 la sută). Este de menţionat faptul că nivelul (realizat) de 496,0 milioane lei al cheltuielilor cu personalul în 2023 a reflectat majorarea cu 12,2 la sută a numărului de personal al BNR.

Această majorare s-a datorat: (i) implementării noilor reglementări adoptate la nivelul UE în ceea ce priveşte rezoluţia bancară şi tranzacţiile cu instrumente financiare (atribuţii preluate de structuri organizatorice nou înfiinţate), (ii) consolidării unor activităţi existente (preluarea sistemelor de plăţi REGIS şi SAFIR, managementul riscurilor, educaţie financiară, conformitate) şi (iii) dezvoltării unor proiecte sau activităţi aflate pe lista de priorităţi a Băncii Centrale Europene sau a altor instituţii europene (economie verde, monede digitale, cryptoactive).

Astfel, un procent semnificativ din majorarea cheltuielilor cu personalul a fost determinat de alinierea BNR la direcţiile prioritare de dezvoltare a activităţii din băncile centrale din Uniunea Europeană.

Mugur Tolici este directorul Direcţiei resurse umane din BNR

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels