Bănci și Asigurări

Nemţii de la Scope reduc ratingul României la BBB- şi anunţă că perspectivele rămân negative

Nemţii de la Scope reduc ratingul României la BBB- şi...

Autor: Departamentul Economic

22.10.2018, 12:44 1619

Compania de rating Scope a redus ratingul de credit al României la BBB -, de la BBB, cu perspectivă negativă, din cauza deteriorării continue a performanţei fiscale, precum şi a incertitudinii politicilor economice, informează compania într-un comunicat remis MEDIAFAX. 

Scope Ratings este o companie privată de rating, cu sediul în Berlin şi cu birouri în Frankfurt, Londra, Madrid, Milano, Oslo şi Paris. Compania a fost înfiinţată în 2002.

Ratingul datoriei pe termen scurt este S-2 atât în valută locală, cât şi în valută străină, iar perspectiva a fost reviziuită la negativ.

Devalorizarea ratingurilor suverane ale României la BBB - reflectă deteriorarea continuă a performanţei fiscale, precum şi sistemul de colectare a impozitelor din România, care este unul dintre cele mai ineficiente din UE, apreciază compania de rating. În plus, în timp ce cheltuielile au rămas în general stabile ca procent din PIB în 2017, s-a înregistrat o creştere a consumului şi a salariilor (0,8% din PIB), în detrimentul investiţiilor publice.

Obiectivul pe termen mediu în perioada 2013-2015, un deficit structural de 1% din PIB, a fost atins, dar Guvernul a părăsit această cale din 2016, aşa că în 2017, guvernul a raportat un deficit structural de 3,4%. Veniturile din impozite (TVA şi impozitele pe venit) rămân printre cele mai scăzute din UE, în timp ce componentele structurale ale cheltuielilor, şi anume salariile angajaţilor şi pensiile, au crescut. În opinia Scope, Guvernul are un spaţiu restrâns pentru a ajusta atât cheltuielile, cât şi cadrul fiscal pe termen scurt, din cauza dimensiunilor bazei fiscale.

Cel de-al doilea motiv pentru reducerea ratingului este traiectoria nesustenabilă a datoriei publice, raportul dintre datorie şi PIB fiind estimat să depăşească 40% până în 2021.

În acelaşi timp, compania de rating recunoaşte că România a fost una dintre economiile cu cea mai rapidă creştere în UE, cu o majorare reală a PIB-ului de 4,8% în ultimii patru ani şi atingând un maxim de 6,9% în 2017. Activitatea economică şi-a pierdut ritmul de creştere în 2018 datorită unor factori conjuncturali externi şi interni. Pe parcursul celui de-al doilea trimestru, PIB-ul real a crescut cu o rată anuală de 4,1%, o încetinire notabilă faţă de 2017 (6,9%). În perspectivă, potenţialul de creştere rămâne limitat, având în vedere lipsa de competenţe pe piaţa muncii şi absorbţia relativ scăzută a fondurilor UE, combinată cu perspectivele slabe de realizare a proiectelor de infrastructură.

Deficitul comercial al României a crescut cu 14,5% faţă de perioada ianuarie-mai 2018, sporind vulnerabilitatea ţării la şocurile pe termen scurt. Inflaţia mai mare decât cea preconizată poate slăbi leul. În fine, sectorul financiar din România a devenit mai rezistent şi profitabil în ultimii ani. Rata creditelor neperformante a fost redusă la 6,4% din totalul creditelor, de la 22,2% în 2014.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO