Bănci și Asigurări

Nicolae Cinteză: Ce am constatat a fost un dezastru în sensul că doar 68,01% a fost acoperită cu provizioane, în timp ce solicitarea BNR a fost de minimum 90%

Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei Supraveghere din BNR

Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei Supraveghere din BNR

Autor: Claudia Medrega

01.12.2014, 00:08 1365

Şeful Supravegherii din BNR, Nicolae Cinteză, s-a declarat nemulţumit de modul în care unele bănci au derulat restructurarea portofoliilor de credite neperformante şi provizionarea şi a ameninţat băncile cu sistarea dreptului de a atrage depozite dacă până marţi nu va avea confirmarea rezolvării problemelor.

Pierderea la nivelul sectorului bancar va depăşi la sfârşitul anului pragul de 2 miliarde de lei, după ce la nouă luni provizioanele constituite de bănci în procesul de curăţare a portofoliului de credite neperformante au determinat o pierdere de aproape 1,6 mld. lei, spune Cinteză.

Rata creditelor neperformante a scăzut la sfârşitul lunii septembrie la 15,3%, de la vârful de 22,3% înregistrat în aprilie. Iar problema care poate genera „necazuri“ pentru sistemul bancar este tot cea legată de firmele în insolvenţă, potrivit lui Cinteză.

Din rata totală a împrumuturilor neperformante, de 15,3%, mai mult de jumătate, respectiv 56,8%, reprezintă neperformante aferente unor firme aflate în insolvenţă.

„Curiozitatea ne-a împins puţin mai departe şi am vrut să aflăm cât din neperformanţa respectivă aferentă firmelor aflate în insolvenţă este acoperit cu provizioane. Şi ce am constatat a fost un dezastru în sensul că doar 68,01% a fost acoperită cu provizioane, în timp ce solicitarea BNR a fost de minimum 90%“, a declarat Cinteză la seminarul EU-COFILE organizat de BNR, Asociaţia Română a Băncilor şi Alpha Bank.

Banca centrală va accepta un provizion mai mic de 90% în cazul firmelor cu restanţe mai mari de 90 zile aflate în insolvenţă doar pentru băncile care dovedesc cu date istorice că în cazuri similare au putut să execute garanţiile de acel tip la un nivel de peste 10% din valoare sau există un plan ferm de reorganizare, acceptat de judecător şi însuşit de creditor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO