Bănci și Asigurări

Noua atitudine a clientelei: Ce dobånda oferiti pentru a va deveni client?

30.06.2005, 18:53 22

Oferta de dobånda aduce clientii la banca si din ce in ce mai putin notorietatea numelui bancii.

Potrivit rezultatelor unui sondaj realizat de INSOMAR, clientii bancilor si-au modificat, in ultimii ani, criteriile de alegere a institutiei de credit cu care lucreaza, principala conditie fiind in prezent o dobånda atractiva in locul unei banci cu un mare grad de siguranta.

Unele banci au sesizat aceasta orientare a pietei, drept pentru care au si lansat in ultimele luni un fel de cursa a ofertelor de dobånda din ce in ce mai joase, ajungånd chiar sub 10% la creditele in lei. Desi la aceste niveluri se pune problema acoperirii costurilor, bancile respective mizeaza pe atragerea unui volum mai mare de clientela, luånd in calcul sensibilitatea fata de dobånda.

In urma cu patru ani, peste 90% din populatie nota ca prim criteriu de selectie siguranta pe care o poate oferi o banca, nivelul dobånzii fiind pe locul al doilea in luarea deciziei.

La inceputul anului 2005, criteriile s-au inversat, iar dobånda oferita reprezinta cel mai utilizat mod de alegere.

Siguranta oferita de banca reprezinta inca, pentru multi, o conditie in momentul selectiei, iar pe locul al treilea se situeaza renumele bancii.

Din punctul de vedere al notorietatii, BCR conduce detasat, fiind nominalizata ca o marca recunoscuta de aproape 90% din cei intervievati.

Pe locul secund se situeaza BRD, cu 76%, urmata de Bancpost - 63%, Raiffeisen Bank - 57%, Banca Ion Tiriac - 51%, CEC - 40% si Banca Transilvania - 36%.

BCR se pastreaza in fruntea preferintelor si in ceea ce priveste topurile celor mai sigure banci si al celor mai avantajoase produse si servicii.

In fapt, cele doua clasamente pastreaza, cu unele mici exceptii, ierarhia notorietatii.

Studiul mai arata ca elementele care inspira siguranta in sistemul bancar sunt neimplicarea bancii si a conducerii in scandaluri publice, credibilitatea actionarilor si prezentarea favorabila in presa. Ratingul agentiilor de specialitate apare ca al patrulea criteriu pentru stabilirea sigurantei unei banci.

In ceea ce priveste potentialul instrumentelor bancare, in mediul urban sondajul INSOMAR releva ca 41,7% dintre cei chestionati doresc sa apeleze la un credit in lei, iar 35,8% dintre acestia afirma ca ar alege sa constituie un fond curent in moneda nationala, pondere superioara celor care vor sa isi deschida un depozit in lei - 20,3%. Doar 16,7% dintre repondenti prefera creditele in valuta, iar 15,5% si-ar dori un card de credit in lei.

La nivelul economisirii, aproape 45% din populatie opteaza pentru depozite la banci si 15% pentru carnete de CEC. Valuta a pierdut mult din popularitate si reprezinta un instrument de plasament doar pentru 8% din repondenti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO