Bănci și Asigurări

Numărul caselor asigurate printr-o poliţă obligatorie a rămas la 1,72 mil. în octombrie

Numărul caselor asigurate printr-o poliţă obligatorie...

Autor: Anelis Baciu

10.11.2016, 00:00 116

Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), compania care emite poliţele de asigurare obligatorie a locuinţelor, avea la finalul lunii octombrie un portofoliu de aproximativ 1,72 milioane de contracte de asigurare, nivel similar cu cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate pe site-ul PAID.

Asigurarea obligatorie a casei costă 10 sau 20 de euro pe an în funcţie de materialul din care este contruită locuinţa şi acoperă trei riscuri majore: cutremur, inundaţii şi alunecări din teren din cauze naturale. Având în vedere tariful poliţei şi portofoliul PAID, înseamnă că primele brute subscrise ajung la circa 26 mil. euro. Numărul caselor asigurate printr-o poliţă obligatorie este extrem de redus, în condiţiile în care în România există aproximativ 8 milioane de locuinţe, iar asigurarea este obligatorie prin lege.

Cele mai multe locuinţe asigurate sunt în Transilvania, Bucureşti şi Muntenia, în aceste trei regiuni regăsindu-se aproape o treime din casele asigurate din România. În Bucureşti există circa 329.000 de poliţe obligatorii pentru locuinţe în vigoare, în timp ce alte 300.000 sunt în Muntenia şi Transilvania. Cele mai puţine locuinţe asigurate sunt în Maramureş şi Bucovina, unde numai 51.600 de locuinţe sunt asigurate. Autorităţile locale sunt direct responsabile de nivelul scăzut al ratei de penetrare a asigurărilor obligatorii pentru locuinţe, deoarece este în responsabilitatea lor să verifice existenţa poliţei şi amendarea proprietarilor.

Până acum primarii au evitat din motive electorale să aplice sancţiunile legale. Recent, asigurătorii şi reprezentanţii Autorităţii de Supraveghere Financiară au formulat în cadrul unui grup de lucru o serie de propuneri pentru modificarea legislaţiei asigurărilor obligatorii pentru locuinţe, principala propunere fiind introducerea unei franşize în cazul riscului de cutremur. Pe lângă poliţele obligatorii mai există aproximativ 1,5 milioane de asigurări facultative, care includ o gamă mai largă de riscuri, iar suma asigurată se ridică la valoarea reală a locuinţei. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO