Bănci și Asigurări

Numărul clienţilor IFN-urilor a scăzut cu aproape 5.000 într-un singur an

Foto: Silviu Matei

Foto: Silviu Matei

Autor: Liviu Popescu

02.12.2014, 00:00 242

Numărul clienţilor înscrişi la Instituţiile Financiare Nebancare (IFN) a scăzut în septembrie la 87.382, minimul acestui an, cu aproape 5.300 de debitori sub nivelul înregistrat în perioada similară a anului trecut. Comparativ cu luna august din acest an, numărul este mai mic cu aproape 2.000 de clienţi, potrivit celui mai recent raport lunar al BNR.

IFN-urile înscrise în registrul special al BNR aveau la finele lunii septembrie 175.000 de credite acordate, minimul ultimilor ani. Numărul de credite acordate este cu aproape 6% mai mic faţă de cel din perioada similară a anului trecut.  Valoarea cumulată a creditelor acordate în septembrie a fost de 17,3 miliarde de lei (3,85 mld. euro), în scădere cu aproape 600 milioane de lei (135 mil. euro) faţă de septembrie 2013.

Numărul debitorilor cu restanţe la finele lunii octombrie era de 19.680, cu peste 400 de clienţi peste minimul din acest an înregistrat în luna iulie. Comparativ cu perioada similară a anului trecut, numărul debitorilor cu restanţe este cu 3.000 mai mic. Clienţii persoane fizice aveau la finele lunii septembrie un număr de aproape 45.000 de credite contractate de la IFN-uri, comparabil cu nivelul din aceeaşi perioadă a anului trecut.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO