Bănci și Asigurări

Numărul de cereri de soluţionare a litigiilor în domeniul bancar a ajuns la 122 pe săptămână, triplu faţă de medie

Numărul de cereri de soluţionare a litigiilor în...

Autor: Mircea Nica

14.05.2020, 00:00 24

Numărul cererilor de soluţionare a litigiilor în domeniul bancar a înregistrat o creştere semnificativă, ajungând la o medie de 122 de cereri pe săptămână în perioada 4-8 mai, faţă de o medie de 41 de cereri, nmarcând un maxim al numărului de cereri înregistrat de Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Bancar (CSALB) în cei peste patru ani de activitate, potrivit informaţiilor transmise de instituţie. 

„Spre deosebire de alte sectoare de activitate, CSALB a funcţionat fără întrerupere în ultimele două luni de restricţii generate de pandemie. Creşterea de aproape 3 ori a numărului de cereri înregistrate săptămâna trecută arată nevoia de înţelegere şi de deschidere a băncilor faţă de consumatori, mai ales după mesajele de încurajare trimise de către acestea, privind negocierea cu consumatorii în cadrul CSALB“, a transmis Alexandru Păunescu, preşedintele Colegiului de Coordonare al CSALB. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO