Bănci și Asigurări

Numerarul aflat în circulaţie bate un nou record şi ajunge la maximul istoric de 45,5 mld. lei

Numerarul aflat în circulaţie bate un nou record şi...

Autor: Liviu Popescu

06.01.2016, 00:00 409
Numerarul aflat în circulaţie, care contribuie în mod direct la dezvoltarea economiei subterane, a urcat în luna noiembrie la maximul istoric de 45,5 miliarde de lei (echivalentul a 10 mld. euro), în creştere cu 17% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor BNR. Astfel, cash-ul din economie a bătut recordul din luna precedentă şi a atins în luna noiembrie un maxim istoric. Banii existenţi în economie sunt mult mai greu de controlat comparativ cu plăţile pe care clienţii le fac electronic şi de aceea contribuie în mod direct la dezvoltarea economiei subterane. Consiliul Fiscal, instituţie care monitorizează politica fiscală a guvernului, estimează că evaziune fiscală a ajuns în 2013 la 15% din Produsul Intern Brut, respectiv 95 mld. lei, potrivit celor mai recente date ale Consiliului. Analiştii explică că nivelul mare al numerarului aflat în circulaţie este legat şi de faptul că cea mai mare parte a românilor încă folosesc numerar şi preferă să-şi retragă banii de la bancomate în ziua de salariu. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO