Bănci și Asigurări

Ocean Credit, companie care oferă produse financiare nebancare în România, a listat astăzi primele sale obligaţiuni la BVB, în valoare de 1,86 milioane de euro. Compania va emite în 2022 încă o serie de obligaţiuni, în valoare de 400.000 euro

Ocean Credit, companie care oferă produse financiare...

Autor: Roxana Rosu

03.11.2021, 12:20 310

Ocean Credit, companie care oferă produse financiare nebancare în România, a listat astăzi, 3 noiembrie, primele sale obligaţiuni la bursă, în valoare de 1,86 milioane de euro, fondurile atrase urmând să finanţeze creşterea capacităţii de creditare şi investiţii în fintech.

Compania anunţă de asemenea realizarea anului viitor a unei noi runde de finanţare prin emiterea de obligaţiuni în valoare de 400.000 de euro.

„Astăzi, 3 noiembrie, sărbătorim de fapt două evenimente. Sunăm pentru prima dată clopoţelul Bursei de Valori Bucureşti şi împlinim 6 ani de la emiterea primului credit. Iar aceste două evenimente reprezintă pentru noi o nouă validare a modelului nostru de business, un model 100% digital, prin care oferim clienţilor persoane fizice împrumuturi de nevoi personale, 24/7, cu o minimă intervenţie umană. Ne continuăm planurile ambiţioase de creştere şi ne propunem să utilizăm şi pe viitor piaţa de capital pentru finanţarea acestora”, a declarat Dan Maşut, Director General Adjunct Ocean Credit.

Ocean Credit a vândut în cadrul unui plasament privat derulat în iulie 2021 un număr de 18.668 de obligaţiuni corporative subordonate, negarantate, în valoare totală de 1,86 milioane de euro. Obligaţiunile au o valoare nominală de 100 euro, cu scadenţa de 5 ani şi o rată a cuponului fixă de 8,75% pe an, plătibilă trimestrial. Plasamentul privat şi listarea obligaţiunilor au fost realizate cu sprijinul Goldring.

„Ne bucurăm că Ocean Credit a ales să se finanţeze prin bursă şi, mai mult, că intenţionează să continue acest demers şi în viitor. Obligaţiunile sunt instrumente financiare avantajoase atât pentru emitent, cât şi pentru investitorii care aleg să cumpere obligaţiuni fie din perioada plasamentului privat, cât şi ulterior, prin tranzacţionarea lor la bursă. Valoarea totală a finanţărilor prin emisiuni de obligaţiuni corporative listate la bursă, numai în acest an, depăşeşte 3,5 miliarde de lei”,  a declarat Radu Hanga, Preşedintele Bursei de Valori Bucureşti.

Ocean Credit IFN obţine venituri exclusiv din activitatea de creditare către persoane fizice, prin dobânzi, comisioane şi alte venituri asimilate creditării. Compania este primul IFN (instituţie financiară nebancară) fintech românesc cu serviciu complet automatizat şi instant al procesului de creditare.

În primele 6 luni din 2021 veniturile totale ale Ocean Credit au fost de 4,68 milioane de lei, în creştere cu 85% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Profitul net în S1 2021 a fost de 225.000 lei, în scădere cu 27% faţă de S1 2020 (310 mii lei).

Pentru finalul anului, compania estimează o cifră de afaceri de 9,3 milioane de lei şi un profit net de 1,9 milioane lei.

 

La finalul anului trecut, din echipa Ocean Credit făceau parte 16 persoane. Compania este deţinută în proporţie de 99,6667% de OC Global Limited (Cipru) şi de Ionescu Augustin Dan, cu 0,3333% din capitalul social. OC Global Limited este deţinută în totalitate de Radu Ciorbă.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO