♦ După ce creditarea pe zona ipotecară părea că stagnează la începutul anului, băncile au venit cu oferte competitive de dobânzi, pe perioade fixe, ajungând chiar sub 5% în unele cazuri ♦ Dobânzile fixe sunt cele care trag ofertele băncilor cât mai jos, în timp ce zona dobânzilor variabile încă rămâne una neatractivă pentru clienţi ♦ Din perspectiva ratelor pentru credite ipotecare de 200.000 lei (40.000 euro), 250.000 lei (50.000 euro) şi 300.000 lei (60.000 euro) pe o perioadă de 30 de ani, românii pot avea rate la aceste credite începând de la puţin peste 1.000 lei până la peste 2.000 lei ♦ Totuşi, aceste rate sunt legate la valori ale dobânzilor pentru care trebuie îndeplinite şi alte criterii, cum ar fi de exemplu virarea venitului la banca respectivă sau asigurare de viaţă, pentru ca ratele să ajungă la valori mai mici.
Dobânzile la creditele ipotecare au tot urcat odată cu ieşirea din era banilor ieftini, ceea ce a dus la o evoluţie timidă a creditării şi la începutul acestui an, consumatorii fiind reticenţi să-şi ia locuinţe pe credit şi aşteptând oferte mai bune. Astfel, băncile au început să vină cu oferte mai bune de dobânzi, preferenţiale, orientate în primul rând către zona dobânzilor fixe pe o perioadă de 3, 5, 10 ani, chiar şi pe toată maturitatea creditului, în funcţie de politicile şi produsele fiecărei bănci.
Valentin Anghel, CEO al AVBS, Broker de Credite, a explicat pentru ZF că în ultima perioadă au existat scăderi de costuri, iar pentru perioada următoare el preconizează că băncile vor fi în continuare atente la factorii economici din piaţă şi în acelaşi timp, dacă inflaţia va scădea, vor continua şi băncile să scadă uşor şi treptat dobânzile.