Bănci și Asigurări

Olandezii de la ING Bank au crescut creditarea cu 12% în ultimul an şi au câştigat 82 milioane de lei în primul trimestru din 2015

Michal Szczurek, CEO al ING Bank

La începutul acestui an ne-am concentrat eforturile pe dezvoltarea unor produse noi în zona digitală şi pe întărirea prezenţei în segmentul IMM.

Michal Szczurek, CEO al ING Bank La începutul acestui an ne-am concentrat eforturile pe dezvoltarea unor produse noi în zona digitală şi pe întărirea prezenţei în segmentul IMM.

Autor: Ciprian Botea

08.05.2015, 09:30 439
ING Bank, sucursala locală a grupului olandez cu acelaşi nume, a obţinut în primul trimestru un profit net de 82 milioane de lei (19 mil. euro), cu 9% peste nivelul din perioada corespunzătoare a anului trecut, în condiţiile creşterii cu două cifre a portofoliului de credite, ceea ce a însemnat implicit venituri mai mari din dobânzi.
 
Banca avea la finalul lunii martie un portofoliu de credite de 11,4 miliarde de lei, cu 12% peste nivelul din aceeaşi perioadă a anului trecut, o contribuţie importantă la această evoluţie fiind consemnată de segmentul firmelor de talie medie. Stocul creditelor a crescut cu 200 milioane de lei faţă de finalul anului trecut. Oficialii băncii susţin că au ajuns la o cotă de piaţă pe creditare de aproape 5%, iar creditele în lei au ajuns la jumătate din portofoliul total.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO