Bănci și Asigurări

Olteanu,BNR: Legislaţia privind insolvenţa nu se poate aplica băncilor

Olteanu,BNR: Legislaţia privind insolvenţa nu se poate...

Autor: Raluca Ghinea

01.11.2013, 11:11 474

"În ceea ce priveşte rezoluţia bancară, două lucruri sunt importante: orice am învăţat, orice am practicat şi aplicat în realitate nu mai sunt valabile astăzi. Când discutam cu colegii despre viitorul Cod al Insolvenţei, despre capitolul falimentelor bancare, spuneam că probabil acesta nu se va mai aplica. Eu personal, cel puţin, nu simt că o să vedem falimente normale şi legea normală nu se va aplica asupra falimentelor băncilor în viitor, pentru că sistemul care prinde formă în urma crizei ne-a arătat că externalităţile negative sunt atât de copleşitoare încât rezoluţia bancară trebuie gestionată diferit", a declarat Olteanu la un seminar organizat de banca centrală.

El a arătat că toate băncile centrale din statele europene au fost provocate să lucreze la înfiinţarea unui nou mecanism de rezoluţie bancară.

"Cu toţii am muncit foarte mult pentru a proiecta noul cadru european de rezoluţie bancară, un cadru temporar. Cel puţin în directiva rezoluţiei bancare eu spun de tranziţie pentru că ne aşteptăm cu toţii să fie aplicat un nou mecanism de rezoluţie valabil în toată Europa. Se crede că mecanismul este necesar, noi credem în acest mecanism la BNR şi credem că uniunea bancară este un pas evident şi necesar, dar şi că un mecanism comun de rezoluţie este parte integrantă a acestei uniuni bancare şi el trebuie implementat şi convenit de cât mai multe ţări UE", a spus Olteanu.

Viceguvernatorul a precizat că se referă la statele care nu fac parte din uniunea monetară, întrucât restul nu mai au libertatea de a alege să nu aplice mecanismul.

El a menţionat totodată că există mai multe nivele de reglementări, respectiv cele naţionale, directiva rezoluţiei bancare, pe care băncile centrale speră s-o implementeze cât mai curând, precum şi participarea acestora la procesul proiectării unui mecanism integrat.

"Totul se întâmplă în paralel, în simultan şi în momente în care am putea fi forţaţi să implementăm acest mecanism, nu doar să-l discutăm. Sunt vremuri relativ grele în care tu trebuie să proiectezi legi fără să le încerci, legi scrise în weekend şi implementate imediat, tot în weekend", a conchis Olteanu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO