Problema inegalităţii nu este deloc nouă în istoria omenirii. Studiul cauzelor şi efectelor sale precum şi căutarea de mijloace pentru a o combate eficient şi durabil reprezintă de multă vreme una dintre preocupările importante ale economiştilor şi specialiştilor în politici publice. În vremurile pe care le trăim, profund marcate de dezechilibre la nivelul categoriilor sociale şi pe plan internaţional între ţări, accentuate în ultima perioadă de deteriorarea conjuncturii economice globale pe fondul şocurilor generate de multiple crize suprapuse (la care am făcut referire pe larg în alte materiale), această problemă se înscrie printre priorităţile factorilor de decizie la nivel mondial.
Inegalitatea este asociată, în general, cu o distribuţie neuniformă a veniturilor, fiind astfel legată de decalajul dintre cei bogaţi şi cei săraci. Acest fenomen poate fi, însă, determinat şi de un acces inegal la oportunităţi sau la beneficiile generate de activitatea economică. Dacă, la nivel teoretic, o astfel de distribuţie inegală este, de regulă, corelată cu abilităţile dobândite prin învăţare, alegerile importante făcute de-a lungul vieţii sau cu efortul propriu depus de fiecare persoană, în practică poate fi de multe ori generată de acţiunile unor structuri instituţionale care au ca efect indirect apariţia sau accentuarea unor bariere la nivel social, bazate pe diverse variabile care definesc condiţiile indivizilor, precum vârsta, sexul/genul, statutul social ş.a.
World Inequality Database prezintă diferenţele dintre totalul veniturilor cumulate de către persoanele aflate între primii 10% şi cel cumulat de persoanele aflate în a doua jumătate a distribuţiei. Datele arată că în majoritatea ţărilor, inegalitatea veniturilor a crescut în perioada 1990-2019, inclusiv în România, cu diferenţa că în economiile de piaţă dezvoltate inegalitatea era în 1990 deja mai mare în comparaţie cu România, iar ulterior a crescut într-un ritm mult mai lent. Pentru România, tendinţa de creştere a inegalităţii veniturilor a fost mai rapidă imediat după căderea regimului comunist şi până la declanşarea crizei financiare globale (2007).
Un alt factor ce poate contribui la intensificarea inegalităţilor îl constituie evoluţiile tehnologice care, în ciuda indiscutabilelor efecte pozitive privind creşterea economică, generează şi unele dezechilibre, cum ar fi: recompensarea mai bună a nivelului înalt de calificare (de regulă în sectoarele economice cu valoare ridicată, precum IT), concentrarea activităţilor economice şi, implicit, a locurilor de muncă care presupun o mai mare calificare în anumite zone (crescând discrepanţele geografice şi sociale) sau automatizarea, care are ca efect, între altele, înlocuirea lucrătorilor din anumite domenii. Aceste tendinţe se manifestă adesea atât de rapid încât lasă foarte puţine şanse de reorientare şi reconversie pe termen scurt persoanelor din anumite categorii de vârstă şi venituri cu acces redus la resurse de învăţare pe parcursul vieţii sau pentru care este dificilă/costisitoare relocarea în alte zone geografice unde oportunităţile de angajare ar fi mai ofertante.
Prin urmare, inegalitatea reprezintă o provocare multidimensională, însă principalele concepte vizează aspecte precum inegalitatea veniturilor (care se referă la modalitatea în care veniturile obţinute într-o economie sunt distribuite populaţiei) sau inegalitatea de şanse (garantarea faptului că toate persoanele au şanse egale să reuşească).
În unele situaţii, un anumit nivel al inegalităţii ar putea fi considerat un stimul pentru a investi în capitalul uman, pentru a promova mobilitatea sau pentru a stimula cercetarea şi inovarea. Însă, dacă se ajunge la un grad ridicat de inegalitate, apar numeroase consecinţe nefaste la nivel economic şi social, precum discriminarea, creşterea tensiunilor sociale, capcanele sărăciei sau dezechilibrele regionale, putând fi pusă în pericol inclusiv sustenabilitatea creşterii economice. Nu în ultimul rând, inegalitatea aduce atingere echităţii sociale, astfel încât o distribuire prea inegală a resurselor economice poate afecta coeziunea socială.
Economistul Joseph Stiglitz, laureat al premiului Nobel, afirma că inegalitatea duce la o creştere (n.a. economică) mai scăzută şi la o eficienţă mai redusă. Potrivit acestuia, lipsa oportunităţilor înseamnă că cea mai importantă valoare a unei ţări - oamenii săi - nu este utilizată pe deplin.
În acest context, pe fondul tendinţei generale de creştere a acestor inegalităţi, se impune o reevaluare şi o adaptare a modelelor şi politicilor economice şi sociale la complexitatea şi dinamica contextului global actual, care probabil va rămâne pentru o lungă perioadă de timp marcat de evoluţii rapide (precum cele tehnologice) şi imprevizibile (precum cele generate de crize, războaie, pandemii ş.a.).
Prevenirea şi, pe cât posibil, reducerea inegalităţii depind în principal de politicile, reformele şi acţiunile întreprinse la nivelul fiecăreia dintre ţări, ţinând cont de factorii specifici precum: structura sectorială a economiei şi a pieţei muncii, sistemul instituţional, legislativ, fiscal şi de protecţia socială etc.
Tocmai de aceea, consider relevantă o analiză a celor mai recente evoluţii în materie de reglementare şi de politici la nivel global din perspectiva reducerii inegalităţilor şi a creşterii solidarităţii şi echităţii sociale, în condiţiile în care severitatea crizelor şi repercusiunile multidimensionale ale acestora pun o presiune foarte mare asupra ţărilor, atât din punct de vedere economic, cât şi social. Această necesitate creşte în contextul în care economia mondială, care era oricum puternic afectată de efectele pandemiei, a fost lovită în continuare de o multitudine de alte şocuri precum: o inflaţie peste aşteptări la nivel internaţional şi european, care a impus înăsprirea condiţiilor financiare; o încetinire a creşterii economice mai mare decât se anticipase şi, nu în ultimul rând, consecinţele umane teribile ale războiului din Ucraina, inclusiv efectele economice şi sociale indirecte ale acestuia.
În scopul amintit mai sus, voi face referire în cele ce urmează la câteva exemple privind modul în care unele economii avansate, cu sisteme fiscale robuste, au abordat această problemă prin reglementarea şi implementarea unor pachete complexe de măsuri în domeniul politicii fiscale, economice şi sociale.
În condiţiile actuale de deteriorare a conjuncturii economice globale şi ţinând cont de trendul inflaţionist, chiar şi cele mai mari economii ale lumii sunt expuse unor riscuri semnificative din perspectiva încetinirii creşterii economice, a scăderii puterii de cumpărare şi a înăspririi condiţiilor pe pieţele financiare. Mai mult, luând în considerare faptul că unele riscuri inflaţioniste s-ar putea accentua, de exemplu pe fondul tensiunilor de pe pieţele petrolului şi gazelor naturale sau a celor de pe piaţa cerealelor şi a produselor alimentare, este firesc ca unul dintre principalele obiective ale factorilor de decizie la nivel mondial să fie legat de atenuarea inflaţiei.
- Inflation Reduction Act - SUA
În SUA, încă de anul trecut autorităţile au urmărit să consolideze eficienţa politicii monetare de combatere a inflaţiei prin măsuri la nivel economic grupate în pachetul legislativ promovat sub numele Inflaţion Prevention Act of 2021 (Legea pentru prevenirea inflaţiei din 2021). Acesta stabileşte un mod de acţiune la nivelul instituţiilor implicate în conduita fiscală pentru situaţia în care rata anualizată a inflaţiei depăşeşte un anumit prag. În principiu, se prevede că Senatul SUA nu mai poate adopta proiecte legislative privind rectificări bugetare în sensul suplimentării cheltuielilor.
Această lege se pare că nu a avut în practică efectele scontate din perspectiva dinamicii inflaţiei, astfel încât în anul 2022 a fost iniţiat un nou pachet legislativ, denumit Inflation Reduction Act (Legea pentru reducerea inflaţiei). Noile măsuri având ca scop reducerea inflaţiei au fost adoptate de Camera Reprezentanţilor din SUA chiar săptămâna trecută, pe 12 august, după ce fuseseră aprobate în prealabil de Senatul SUA în data de 7 august, în contextul procesului de reconciliere pentru reducerea deficitului bugetar federal al SUA.
Această iniţiativă legislativă confirmă rolul important în temperarea inflaţiei pe care îl au reducerea deficitului bugetar şi temperarea, în condiţii de raţionalitate economică, a tendinţei de creştere a cheltuielilor populaţiei generată de avansul preţurilor. Totodată sunt incluse măsuri prin care marile corporaţii şi persoanele care realizează venituri anuale peste un anumit plafon să contribuie în mod echitabil la acest efort. Sunt avute în vedere mai multe paliere ale politicilor economice şi o gamă largă de reforme şi investiţii, precum:
- implementarea de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar;
- prevenirea creşterii cheltuielilor cu serviciile medicale prin prelungirea facilităţilor oferite de unele prevederi legislative anterioare;
- reforma modului de stabilire a preţului medicamentelor, instituind posibilitatea de negociere a preţurilor cu companiile farmaceutice;
- investiţii majore în domeniul energetic (investiţii pentru creşterea eficienţei energetice a amplasamentelor industriale, dar şi soluţii pentru a produce energie curată şi a facilita tranziţia verde), care ar putea reduce pe termen lung cheltuielile consumatorilor;
- reforme în domeniul schimbărilor climatice care vor reduce emisiile de gaze cu efect de seră, cu impact în timp asupra preţului asigurărilor.
Aşa cum se discută şi în România de foarte mult timp, noua iniţiativă legislativă promovată în SUA confirmă nevoia de reforme structurale şi proiecte de anvergură în sectoare reprezentative, precum cel energetic sau cel al schimbărilor climatice, dar şi acordarea de finanţare şi promovarea de programe de dezvoltare în numeroase alte domenii, precum muncă, sănătate, educaţie, îngrijirea copilului ş.a.
De remarcat faptul că acest program complex presupune implicarea guvernului federal alături de banca centrală prin susţinerea din perspectivă fiscală a măsurilor de politică monetară, punând în practică (prin literă de lege) ideea de acţiune concertată şi sincronizată a mixului de politici în vederea atingerii unor obiective economice şi sociale majore (lucru despre care, de asemenea, se discută şi în România de mult timp). Mai exact, promovarea şi implementarea acestui pachet legislativ în SUA presupun o cooperare între politica monetară şi cea fiscală, prin întărirea politicii monetare a FED dar şi prin realizarea de reforme structurale şi prin compensarea cheltuielilor bugetare prin noi surse de venituri şi prin alocări specifice.
Se poate observa, de asemenea, faptul că o componentă majoră a pachetului legislativ are în vedere corectarea inegalităţilor (obiectiv de la care am pornit în analiza prezentă). Consider că demersul actual la nivel legislativ din SUA este o recunoaştere în practică a faptului că sistemul de impozitare şi de prestaţii sociale reprezintă una dintre cele mai importante pârghii pentru a combate inegalitatea veniturilor. Redistribuirea veniturilor este un deziderat al politicilor publice în general dar se realizează, de regulă, prin intermediul politicii fiscale şi printr-o mai bună direcţionare a programelor sociale şi prin revizuirea şi corectarea legilor care generează inegalităţi.
De menţionat în acest context faptul că principala sursă de venituri necesare pentru a susţine programele, reformele şi investiţiile prevăzute în pachetul legislativ recent adoptat de Congresul SUA este generată de măsura privind instituirea unui nivel minim de impozitare de 15 la sută pentru companiile cu venituri de peste un miliard USD, menită a împiedica astfel de companii mari şi profitabile să utilizeze anumite facilităţi conferite de legislaţia fiscală (deduceri, scutiri, credite fiscale ş.a.) sau de posibilitatea localizării unor activităţi în alte jurisdicţii (paradisuri fiscale) pentru a plăti un nivel mai redus al impozitului pe profit. Aşa cum ştim, o astfel de preocupare există în prezent inclusiv la nivel european şi internaţional, dar demersul legislativ actual din SUA reprezintă un exemplu de abordare practică la nivel naţional a acestei probleme. Alte măsuri adoptate pentru asigurarea veniturilor necesare pentru acoperirea cheltuielilor aferente programelor prevăzute în plan vizează aspecte precum consolidarea capacităţii administraţiei fiscale pentru a asigura un nivel mai crescut de conformare fiscală a contribuabililor într-o perioadă în care decalajul fiscal este în creştere sau impozitarea veniturilor din câştigurile de capital (teme de mare interes şi în România, cel puţin în ultimii ani). Aceste reforme fiscale au un dublu scop: pe de o parte, reducerea deficitului bugetar şi a presiunilor inflaţioniste asupra economiei, iar pe de altă parte, asigurarea unei echităţi şi a unei solidarităţi la nivelul societăţii în ceea ce priveşte impozitarea şi alocările bugetare.
O altă componentă importantă a acestui pachet, relevantă prin prisma reducerii inegalităţilor are în vedere accesul populaţiei la asistenţă medicală. În conformitate cu noile reglementări, componentele sistemul public de asigurări de sănătate dedicate persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani şi celor cu venituri mici vor dobândi capacitatea de a negocia preţurile unor medicamente direct cu companiile farmaceutice, obţinând astfel preţuri mai accesibile acestor categorii de persoane. Totodată, noua legislaţie va obliga companiile farmaceutice să ofere consumatorilor reduceri pentru unele medicamente, dacă preţul acestora va creşte mai mult decât inflaţia.
Alte exemple de măsuri adoptate prin acest amplu pachet legislativ care vizează, între altele, aspecte precum reducerea inegalităţilor şi echitatea socială se referă la acordarea de facilităţi pentru a veni în sprijinul persoanelor vulnerabile în contextul tranziţiei energetice, precum credite fiscale pentru achiziţionarea de maşini electrice sau acoperirea unei părţi a cheltuielilor pentru instalarea panourilor solare pe acoperiş.
- Pouvoir d’achat - Franţa
Revenind puţin mai aproape de noi atât geografic cât şi ca modele economice şi instituţionale, pe continentul European, un alt pachet legislativ elaborat în acelaşi context internaţional privind necesitatea combaterii inflaţiei şi denumit sugestiv Pouvoir d’achat, a fost adoptat recent în Franţa, tot în luna august a anului curent şi are în vedere în principal trei dimensiuni: protejarea nivelului de trai al gospodăriilor, protecţia consumatorilor şi suveranitatea energetică.
- Fondul pentru modernizare economică şi protecţie a mediului - Germania
Experienţa recentă a Germaniei arată că numeroase obiective de actualitate pentru politicile publice, de exemplu cel privind reducerea afectării mediului înconjurător sau eficientizarea economiei în noul context internaţional şi tehnologic, pot fi atinse prin pachete de măsuri gândite să aibă, chiar şi indirect, efecte benefice pentru reducerea inegalităţii şi combaterea efectelor negative ale inflaţiei asupra categoriilor defavorizate ale populaţiei.
Astfel, guvernul german subvenţionează o serie de măsuri întreprinse pentru a reduce consumul de energie al clădirilor, cum ar fi schimbarea ferestrelor sau instalarea unei pompe de căldură. Aproximativ 20 de milioane de case din Germania sunt încălzite cu gaz, încălzirea spaţiului şi a apei reprezentând în prezent aproximativ 30% din consumul final de energie al Germaniei şi o mare parte din emisiile sale. Având în vedere situaţia energetică tensionată şi criza climatică, guvernul german acţionează pentru înlocuirea rapidă a tehnologiilor fosile în sectorul construcţiilor, orientându-se către energiile regenerabile şi către soluţii de creştere a eficienţei energetice. În termeni concreţi, înlocuirea ferestrelor cu altele mai bine izolate este subvenţionată cu 15%, iar trecerea la o pompă de căldură cu până la 40% din preţul acesteia. Optimizarea sistemului de încălzire este şi ea subvenţionată cu 15%. Estimările Ministerul Acţiunii Climatice din Germania arată că, în total, se vor aloca subvenţii prin schema federală de subvenţii pentru clădiri eficiente de aproximativ 13 până la 14 miliarde EURO.
Dincolo de efectul pozitiv asupra mediului şi a creşterii eficienţei energetice, aceste măsuri guvernamentale ale Germaniei conduc la reducerea în timp a costurilor pentru populaţie, oferind o protecţie faţă de creşterea preţurilor la energie şi scăderea puterii de cumpărare generată de avansul inflaţiei, reprezentând un ajutor important pentru categoriile cu venituri reduse şi contribuind la temperarea adâncirii inegalităţii sociale generate de criza economică.
- NextGenerationEU – amplu proiect european cu numeroase beneficii la nivel naţional
Nu în ultimul rând, la nivelul Uniunii Europene dimensiunea socială este considerată o prioritate a răspunsului politicilor europene la problemele cu care se confruntă statele membre. NextGenerationEU (NGEU), iniţiat în contextul Cadrului Financiar Multianual European (CFM) 2021-2027, poate fi considerat un simbol şi un model al solidarităţii şi al echităţii sociale la nivel european. Utilizarea instrumentelor aferente Mecanismului de redresare şi rezilienţă al Comisiei Europene, care este piatra de temelie a NextGenerationEU, permite crearea unor domenii emblematice, precum cel al investiţiilor şi cel al reformelor în sectoare precum infrastructură, digitalizare, sănătate, educaţie ş.a., cu beneficii concrete pentru economie, dar şi pentru cetăţeni.
Privit din această perspectivă a coeziunii sociale, NGEU îşi propune reducerea inegalităţilor şi a disparităţilor sociale, sprijinind investiţiile şi reformele care promovează rezilienţa socială la nivelul statelor membre ale UE, printr-o serie de mecanisme vizând, între altele, susţinerea incluziunii, echitatea şi reducerea decalajelor sociale.
Facilităţile şi instrumentele europene trebuie însă coordonate cu politicile fiscal-bugetare interne, eventual, printr-o regândire a modelelor de dezvoltare şi printr-o utilizare eficientă a instrumentelor menite să consolideze stabilitatea macroeconomică şi financiară.
Aceste demersuri legislative la care am făcut referire cu titlu de exemplu sunt, evident, departe de a fi perfecte, însă amploarea şi complexitatea lor reflectă nivelul ridicat de preocupare, în contextul internaţional pe care îl traversăm, faţă de reducerea inegalităţilor şi promovarea solidarităţii şi a echităţii sociale.
Dincolo de toate aceste lucruri, un rol important îl vor avea şi implicarea factorului uman, alături de nivelul de educaţie şi capacitatea de înţelegere a realităţilor economice, acestea fiind necesare pentru a reduce decalajele existente, fiindcă aşa cum spunea Plutarh, „un dezechilibru între bogaţi şi săraci este cea mai veche şi mai gravă slăbiciune a tuturor republicilor”.
