Mă gândesc uneori, amuzat, la sentimentul de frustrare pe care l-am avut atunci când pediatrul mi-a spus, în calitate de proaspăt tătic: „părintele trebuie să citească, să simtă, starea bebeluşului“ sau când găteam ceva şi primeam sfatul următor: „făină cât cuprinde, cât cere aluatul, după cum simţi la mână“ sau la pescuit, când mi se spunea că „trebuie să ai simţul apei“.
Cred că este un sentiment normal pentru cei lipsiţi de experienţă şi, da, odată ce începem să avem cunoştinţe şi experienţă, dezvoltăm acel „simţ“ despre care vorbesc cei care ştiu. Este întotdeauna binevenită însă o reţetă clară, pentru că avem nevoie de câteva reguli de bază după care să ne rafinăm aceste simţuri.
Întrebarea. Am primit de mai multe ori, de-a lungul timpului, întrebarea: „În ce monedă e mai bine să economisesc?“. Aşa cum probabil vă imaginaţi, dată fiind introducerea, nu există un răspuns simplu sau unic la această întrebare. Fiecare om are „simţul“ lui, circumstanţele lui, propriile obiective pe care le urmăreşte. Voi încerca însă să găsesc acea reţetă care să vă ajute să găsiţi un răspuns rapid la acestă întrebare, pe care ulterior să îl adaptaţi la situaţia şi dorinţele voastre. Nu voi spune nimic astăzi referitor la „în ce investim“ (depozite, titluri de stat, fonduri de investiţii, acţiuni etc), pentru că acum este important să înţelegem ce ne ajută să facem alegerea corectă - economisim în lei sau valută?
Fără risc valutar. Una dintre ipotezele pe care le folosesc este că nu vrem să ne asumăm un risc valutar. Scopul nostru este să ne conservăm cât mai bine averea sau şansele de îndeplinire a obiectivelor personale. Asta înseamnă că: a) dacă obiectivul este în RON, avem nevoie de RON, economisim direct în RON sau b) dacă obiectivul este în euro, avem nevoie de euro, economisim direct în euro. Nimic mai simplu, aşa-i? Avem însă o provocare!
Provocarea. Din păcate, regula simplă enunţată mai sus nu ne ajută tot timpul. Există o serie de complicaţii care apar din cauza „euroizării“ unei părţi semnificative a economiei româneşti. Există preţuri care sunt stabilite în RON (preţul legumelor produse în România), preţuri care sunt stabilite în funcţie de cursul euro (locuinţă, chirie, factura de telefon) sau USD (combustibili), precum şi preţuri care depind parţial de RON şi parţial de alte valute (acciza la tutun reprezintă peste 50% din preţul final al produsului şi este stabilită în euro). Evident, aproape în totalitate, plata efectivă se va realiza în lei. În acest context, provocarea este să determinăm în ce monedă vom economisi pentru a ne îndeplini obiectivele stabilite.
Principalele obiective pentru care economisim. „Un om bolnav are o singură dorinţă, iar un om sănătos o mie“, spune un proverb. O să mă refer aici doar la câteva, alese după importanţă, dar şi după cât sunt ele de conştientizate de cei mai mulţi dintre noi: fondul de urgenţă, achiziţia locuinţei, educaţia copiilor sau menţinerea nivelului de trai la retragerea din viaţa activă. Obiectivele diferă din punctul de vedere al importanţei, al perioadei în care pot fi îndeplinite, cât şi al activelor în care investim.
Fondul de urgenţă reprezintă o sumă de bani pe care o economisim cu scopul de a face faţă unor situaţii neprevăzute: probleme de sănătate, reducerea temporară a veniturilor (incapacitate de muncă, şomaj). Este dimensionat la cel puţin 2-3 salarii nete.
Banii sunt folosiţi pentru acoperirea nevoilor curente: hrană, comunicare, transport etc., pentru care avem nevoie de lei.
Având în vedere că acest fond trebuie să fie disponibil în orice moment şi că va fi folosit în lei, recomand menţinerea lui în lei.
Achiziţia locuinţei. Preţul apartamentelor este stabilit în România, în cele mai multe cazuri, în euro. Dacă economisim pentru avans, orizontul de timp este relativ scurt: 2-3 ani. Trebuie să fim atenţi la costurile asociate schimbului valutar şi, eventual, să cumpărăm euro o dată la 3-6 luni, dacă putem obţine un curs mai bun. Recomandarea este să economisim în euro.
Educaţia copiilor, nu presupune un efort financiar suplimentar atunci când trăim în oraşe universitare cu acces la învăţământ gratuit şi, în plus, copiii rămân alături de noi, acasă. De multe ori însă, educaţia presupune taxe de şcolarizare şi cheltuieli suplimentare cu chiria şi întreţinerea. Simplificat, în cazul în care şcolarizarea se va face în ţară, recomand economisirea şi investirea în lei. În cazul în care copiii vor merge la o universitate din străinătate, recomand economisirea şi investirea în euro (sau dolari pentru cazul în care universitatea este în SUA).
Retragerea din viaţa activă. Am văzut care este modul de abordare atunci când obiectivele sunt relativ simple şi putem asocia o monedă obiectivului vizat. Lucrurile devin ceva mai complicate atunci când obiectivul este complex, cum este cazul menţinerii nivelului de trai la retragerea din viaţa activă. Obiceiurile de consum diferă de la o persoană la alta şi se schimbă în timp, pentru că suntem diferiţi. Raportările oficiale nu ne ajută nici ele suficient. În ciuda celor menţionate, putem face câteva aproximări, tocmai în ideea de a obţine un rezultat. Haideţi să vedem care sunt acestea şi ce obţinem. Dacă nu sunteţi interesaţi de câteva detalii, puteţi sări direct la rezultate.
Structura consumului. O aproximare pe care o avem la îndemână este structura Indicelui Preţurilor de Consum (IPC), pe baza căruia se calculează inflaţia. De acolo preluăm următoarele ponderi în structura consumului: mărfuri alimentare (32%), mărfuri nealimentare (48%) şi servicii (20%). La nivel de detaliu, cu titlu de exemplu, ştim că tutunul şi ţigările reprezintă 6,5%, iar combustibilii 8,4% din consum.
Cât de mult importăm şi în ce valută? O altă aproximare o facem uitându-ne la ponderea importurilor de bunuri de consum în valoarea achiziţiilor de mărfuri ale populaţiei. Aceasta este în jur de 27%. Din importurile de mărfuri, 84% provin din Uniunea Europeană (şi le asimilăm cu euro), iar restul din afara UE (şi le asimilăm cu dolarul). De menţionat că ţinem cont şi de componenta de taxe, stabilită de asemenea, în valută. În lipsa datelor, nu ţinem cont de structura pe valute a importurilor de servicii relevante, pe care o presupunem a fi identică cu cea a mărfurilor.
Structura pe valute a consumului. Dacă punem toate informaţiile de mai sus împreună, ajungem la următoarele ponderi: RON 60%, EUR 30%, USD 10%. Cu alte cuvinte, asumând că avem un coş de consum care se pliază pe tiparul de mai sus, ar trebui să economisim în aceste ponderi pentru a reduce riscul valutar. Cred că această alocare este potrivită pentru cei care au venituri medii sau sub-medie, coşul de consum fiind reprezentativ.
Circumstanţele personale. Dacă simţiţi că este ceva în neregulă cu alocarea de mai sus, este posibil ca acest coş de consum să nu fie reprezentativ pentru voi. Să luăm un exemplu. În coş, ponderea alocată turismului, cinematografiei şi muzeelor este de doar 1,5%. Dacă ştiţi că alocaţi în jur de 10% din cheltuieli călătoriilor, atunci o pondere relevantă pentru voi ar putea fi: RON 50%, EUR 40%, USD 10%. Cred că această alocare este potrivită celor cu venituri peste medie.
Un exemplu personal. Eu folosesc următoarea alocare: RON 50%, EUR 50%, cu menţiunea că am în vedere să o menţin pe termen mediu şi fac o verificare anuală, ceea ce vă recomand şi vouă. Principalele motive: a) ponderea cheltuielilor cu produsele alimentare, acolo unde preţurile sunt stabilite în cea mai mare parte în lei, este semnificativ mai redusă decât 32%, b) cheltuielile pentru recreere (vacanţe, restaurant etc.) au o pondere mai mare de 3,2% şi sunt dependente de euro, c) pentru simplitate am eliminat dolarul, alocându-i ponderea către euro.
În loc de concluzie. Haideţi să ne uităm acum la comportamentul românilor, în ansamblu. Conform utimelor cifre disponibile, alocarea depozitelor la termen în România este următoarea: RON 61%, EUR 34%, alte valute 5%. Evident, şi aici există o serie de limitări: o parte din români au doar lei, unii doar euro, iar economisirea nu se face doar în depozite la termen. Consider însă că, în contextul celor scrise mai sus, este o informaţie relevantă.