Bănci și Asigurări

Opinie Sorin Pâslaru, ZF: Bugetul României trebuie elaborat, asumat şi prezentat de instituţia Premierului, nu de Ministerul de Finanţe. Nu au de ce să împartă banii cei care trebuie să-i strângă. Anual, sunt zeci de miliarde de lei daţi unor oameni cărora nu li se cere nimic niciodată, nici măcar atunci când li se semnează bugetul

Opinie Sorin Pâslaru, ZF: Bugetul României trebuie elaborat, asumat şi prezentat de instituţia Premierului, nu de Ministerul de Finanţe. Nu au de ce să împartă banii cei care trebuie să-i strângă. Anual, sunt zeci de miliarde de lei daţi unor oameni cărora nu li se cere nimic niciodată, nici măcar atunci când li se semnează bugetul

Opinie Sorin Pâslaru, redactor-şef ZF

Autor: Sorin Pâslaru

20.12.2019, 00:05 2231

România va avea cel mai important instrument de politică economică, bugetul, adoptat şi anul acesta fără transparenţă şi fără să răspundă la întrebarea „cum alocăm resursele publice pentru a atinge obiective asumate?“.

Bugetul nu-şi atinge scopul de a fi principalul mijloc prin care bunurile publice să fie aduse la un nivel de calitate suficient pentru că încă din start nu este asumat şi prezentat de instituţia care ar trebui să o facă.

Bugetul României ar trebui să fie prezentat şi asumat de premierul României şi nu de Ministerul de Finanţe. Ministerul de Finanţe este doar instituţia responsabilă cu colectarea de taxe şi legislaţia aferentă. Alocarea resurselor pe ministere, pe domenii şi pe instituţii ar trebui propusă şi asumată de guvern. Instituţia premierului, prin Secretariatul General al Guvernului sau prin altă structură - eventual un birou special creat pentru bugetare -, ar trebui să îşi asume propunerea de buget prezentată Parlamentului. Însăşi formalitatea prin care în fiecare an Ministerul Finanţelor Publice publică pe site proiectul de buget şi rectificările este o anomalie şi un semnal că îşi depăşeşte prerogativele.

La nicio companie directorul financiar nu prezintă şi asumă bugetul, ci directorul general. Laboratorul  de construcţie a bugetului ţării trebuie să se afle la dispoziţia primului-ministru. Doar în acest fel bugetul devine un mijloc, un instrument prin care se ating obiectivele de dezvoltare ale unei ţări.

În mod normal, bugetul ar trebui să înceapă cu ce îşi asumă un guvern pentru anul următor din punct de vedere al rezultatelor : vrem să facem 100 km de autostradă, să renovăm 1.000 de grădiniţe şi să construim 5 campusuri şcolare, vom moderniza 100 de spitale şi vom reabilita 750 km de cale ferată.

Toate acestea sunt de fapt la rândul lor acţiuni pentru  obiective precum creşterea vitezei medii de deplasare pe cale ferată de la 41 la 45 km/h, pentru creşterea accesului la servicii ambulatorii pentru un anumit număr de pacienţi sau pentru reducerea numărului de elevi într-o clasă, de la o medie de 32-34 astăzi la 25, aşa cum cere legea.

Acestea sunt exemple. Dar modul de abordare a construcţiei bugetare ar trebui să urmeze acest model: de asumare a unui obiectiv şi de alocare a resurselor pentru îndeplinirea sa.

Aşa cum se întâmplă la o companie - vor creşte cifra de afaceri cu 20% în 2020, profitul cu 30% -  şi pentru aceasta sunt recrutaţi încă 10 agenţi de vânzări şi se trece la automatizarea unor procese interne.

În condiţii normale, în decembrie 2019 ar trebui să înceapă discuţiile despre bugetul pe 2021. Însă în România se vede clar că există o înţelegere transpartinică şi transinstituţională pentru ca elaborarea, prezentarea şi adoptarea bugetului anual să fie o formalitate departe de ochii publicului.

Spre exemplu, creşte bugetul Ministerului de Interne cu 13% în 2020. Ştie cineva unde merg aceşti bani, care sunt capitolele unde cresc cheltuielile într-un ritm mai mare sau unde stagnează? De ce este nevoie de o creştere de 13% în condiţiile în care Ministerul Educaţiei are doar 3% plus la alocare, iar cheltuielile bugetului general consolidat cresc cu 8%? Lipsă completă de transparenţă.

Cât priveşte cele trei domenii unde se manifestă cel mai mult slăbiciunea administraţiei - Sănătatea, Educaţia, Infrastructura – ele nici măcar nu pot fi evaluate din punct de vedere bugetar în formula de buget prezentată astăzi.

Astfel, banii alocaţi pentru învăţământ nu sunt doar la Ministerul Educaţiei, ci şi la nivelul administraţiilor locale. Există însă vreo centralizare a acestor sume pentru a şti dacă în 2020 scade sau creşte alocarea pentru învăţământ? Nu există. De aici încep politica şi acuzaţiile între politicieni. Aceasta ar trebui să facă Departamentul de Buget care ar trebui înfiinţat în subordinea premierului  - să prezinte o imagine reală.

La Sănătate, banii de la Ministerul Sănătăţii reprezintă de fapt doar 15% din totalul alocărilor. Grosul finanţărilor,

7 miliarde euro pe an, este de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Există vreo transparenţă la nivelul Casei despre cum sunt alocaţi aceşti bani în fiecare an? Dezbateri cu medicii, cu angajaţii, cu companiile? Nu există.

Toată lumea fuge de spitalele publice şi caută salvarea în privat, cu toate că, dacă te uiţi la fluxurile de bani,  finanţările cresc an de an cu 15-20%. Ce se întâmplă? Banii dispar pentru că directorul unui spital primeşte finanţare din trei direcţii: minister, Casa de Sănătate şi autoritatea locală. Are vreun şef? Nu are.  În aceste condiţii, deşi România are cheltuieli ale bugetului general consolidat în 2020 de 400 mld. lei, dublu faţă de 2014 când nivelul a fost de 226 miliarde de lei, iată că rezultatele sunt la fel de proaste când vorbim de obiective atinse.

De la ultimul cămin cultural cu un buget de 50.000 lei pe an şi până la Compania de Autostrăzi, care are de cheltuit 3 miliarde de lei pe an, bugetele sunt aşteptate în fiecare an ca o pradă. Nu există rapoarte trimestriale privind cheltuirea banilor, raportat la obiectivele atinse.

De partea cealaltă, oamenii evită cât pot de mult serviciul public, implicarea în administrarea bunurilor publice şi aşa se creează o societate centrifugată.

Pe de-o parte cei care nu mai vor să audă de stat în niciun fel, chiar dacă dublează cheltuielile pentru educaţie sau sănătate din venituri proprii, de cealaltă parte zeci de miliarde de lei daţi unor oameni cărora nu li se cere nimic niciodată, nici măcar atunci când li se semnează bugetul.

Nu e deloc un drum care să schimbe România.

 
 
AFACERI DE LA ZERO