Bănci și Asigurări

Opinie Sorin Pâslaru, ZF: Cum se arată acum în pandemie că evitarea plăţilor de contribuţii sociale produce daune mai mari decât evaziunea la TVA, atât economice, cât şi sociale

Sorin Pâslaru, redactor-şef al ZF

Sorin Pâslaru, redactor-şef al ZF

Autor: Sorin Pâslaru

20.08.2020, 00:05 976

Discuţie într-o sucursală bancară. O familie vrea să ia un credit de consum de 40.000 lei. „Cu salariul dumneavoastră nu vă încadraţi decât la maximum 20.000 lei“, spune funcţionara, „pentru că pragul maxim de îndatorare este de 40% din venit“. „Păi vedeţi, de ce pragul de îndatorare nu este de 60% pentru salariile mici, pentru că toată lumea ştie că se plătesc bani suplimentari pe lângă salariul de pe cartea de muncă?“, spune soţul. „Spre exemplu, soţia mea câştigă 3.500 lei în mână, însă în acte este trecută cu salariul minim pe economie, aşa că pentru acest salariu ar trebui să fie 60% pragul de îndatorare“.

În pofida căderii economiei, iată că oamenii sunt interesaţi să ia în continuare credite, iar datele publicate în Ziarul Financiar chiar astăzi arată o revenire a volumului de credite de consum acordate de bănci în iunie 2020 până la 75% din valoarea lui iunie 2019, ceea ce este semnificativ mai bine faţă de circa 30% cât se înregistra în aprilie 2020 faţă de aprilie 2019.

Însă ceea ce trage în jos economia este şi în pandemie, şi când am avut cei zece ani neîntrerupţi de creştere economică nedeclararea salariilor la valoarea reală. De aici survine un întreg lanţ de consecinţe, printre care şi cel al unei intermedieri financiare scăzute, adică un nivel al creditelor acordate populaţiei şi firmelor foarte redus.

România are o pondere a creditelor acordate populaţiei şi firmelor în PIB de doar 25% faţă de 100% în Ungaria, Polonia sau Cehia.  Dar imposibilitatea de a lua un credit la nivelul puterii de cumpărare reale este cea mai mică dintre consecinţele neplăţii reale a CAS şi CASS practică în continuare generalizat în România, dovadă fiind cele 1,3 milioane de salarii minime înregistrate în Revisal.

În primul rând se creează un deficit care trebuie acoperit din alte surse la bugetele de pensii şi de sănătate. Apoi, ceea ce este foarte grav, se ia dreptul omului la pensie, având în vedere că punctajul la pensionare este calculat pe baza contribuţiilor şi a salariului brut din Revisal, înainte fiind trecut în aşa numita carte de muncă.

Apoi, este micşorat şi dreptul viitor al salariatului la pensia privată Pilon II pentru că procentajul de contribuţie se calculează tot asupra salariului brut declarat în mod nereal mai mic.

Mulţi ar spune că este normal să se apeleze la astfel de metode având în vedere că pentru a  plăti un salariu net de 1.000 lei, cheltuiala totală este de 1.750 lei. Însă această practică a salariului minim şi restul banilor prin alte mijloace mai mult sau mai puţin conforme cu legea, era folosită pe scară largă şi în cei zece ani ce creştere economică puternică, nu numai acum, când economia este puternic lovită de recesiune. Sigur că în prezent orice loc de muncă este un premiu, însă trebuie recunoscut şi faptul că în anii anteriori practica era pe scară largă, cu daune şi pentru economie, şi pentru societate.

Intrarea în circuitul legal a unei cât mai mari părţi din aceste salarii plătite prin alte forme decât cele din contractul de muncă înseamnă pentru angajaţi, pentru sistemul public, pentru bănci şi în general pentru tot sistemul de companii din România o îmbunătăţire nu numai a indicatorilor financiari şi inclusiv a nivelului de capital, cât şi oferă un nivel al încrederii care poate duce societatea înainte.

Culmea este că această practică generalizată a adus daune chiar angajatorilor în această perioadă a pandemiei, pentru că statul nu a plătit la şomajul tehnic către firmele afectate decât ceea ce era trecut în contractul de muncă înregistrat în Revisal.

Se spune că evaziunea la TVA este mare în România şi sunt calcule făcute care ne arată că ar fi cel puţin încă

10 miliarde de euro de încasat din economie dacă nu ar fi atât de mare evaziunea la TVA, însă TVA-ul este de 19%, în timp ce cheltuiala suplimentară a angajatorilor pentru 100 de lei salariu net este 75 lei, deci procentul este de 75%. De aici şi „invitaţia“ de a evaziona mai degrabă plata CAS şi CASS decât TVA.

De altfel, dacă se compară structura veniturilor fiscale din România cu cea din Germania se observă că diferenţa mare ca pondere în PIB a încasărilor din impozite şi contribuţii nu este la TVA, ci la CAS şi impozit pe venit. Astfel, România strânge 28% din PIB venituri fiscale, pe când Germania strânge 38% din PIB. Diferenţa provine nu de la TVA, unde România strânge 7,5% din PIB, iar Germania 7% şi nici de la impozitul pe profit, unde ambele ţări strâng circa 2,2 - 2,4% din PIB.

De fapt, diferenţa mare este la impozitul pe venit, unde Germania strânge circa 9% din PIB, iar România 3,5% din PIB, şi la contribuţii sociale (pensii şi sănătate), unde Germania strânge 8,5% din PIB, pe când la bugetul României merg doar 3% din PIB. În total aceasta înseamnă 10% din PIB care lipsesc din veniturile fiscale, adică 20 miliarde euro. 

Aici însă intervine şi efectul diferenţei de salarii raportate la PIB între România şi Germania precum şi al impozitelor pe venit mult mai mari din Germania (peste 50% la cota maximă faţă de 10% în România).

Economia traversează astăzi cea mai grea perioadă poate din ultimii 20 ani, cel puţin nominal căderea de 10% din T2/2020 faţă de T2/2019 nu s-a mai înregistrat după ‘90, însă iată că din urmă practicile incorecte apasă şi mai tare într-o situaţie dificilă vrând-nevrând transparenţa şi legalitatea vor deveni factori de creştere economică şi dezvoltare.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO