Bănci și Asigurări

Opt milioane de români trebuie să îşi asigure casele

Opt milioane de români trebuie să îşi asigure casele
14.07.2010, 23:14 54

Toţi cei opt milioane de proprietari de locuinţe din Româniasunt obligaţi, începând de astăzi, să încheie o poliţă de asigurarepentru casa lor. Legea care prevede asigurarea obligatorie alocuinţelor se aplică de astăzi, iar proprietarii au la dispoziţieşase luni pentru a încheia o poliţă, în caz contrar fiind amendaţide autorităţile locale cu până la 500 de lei.
Asigurarea costă 10 sau 20 de euro pe an, în funcţie de tipullocuinţei, iar suma asigurată este de 10.000 de euro, respectiv20.000 de euro pe an. Tariful mai mic se aplică pentru caseleconstruite din cărămidă nearsă sau orice alt material netratattermic sau chimic, cum ar fi chirpiciul, iar preţul mai mare seaplică locuinţelor cu structură rezistentă din beton armat, metalsau lemn sau cu pereţi exteriori din piatră, cărămidă arsă sau altemateriale tratate termic sau chimic. Introducerea asigurărilorobligatorii pentru locuinţe a fost discutată timp de ani buni deautorităţi, care au dat până acum mai multe termene de intrare învigoare, însă niciunul nu a fost respectat. Cel mai recent termen afost 1 iulie 2010.
Astăzi vor fi încheiate primele poliţe, în cadrul unei conferinţeorganizate de Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID),compania care va emite aceste asigurări.
Mulţi proprietari de locuinţe sunt luaţi pe nepregătite de vesteaintroducerii asigurărilor obligatorii, în condiţiile în careautorităţile nu au spus până acum nimic despre faptul că legea vafi aplicată începând cu data de 15 iulie.
"Mâine (astăzi - n. red.) vor fi emise primele poliţe. În primeleşase luni nu vor fi aplicate sancţiuni, dar după aceasta vor fiamendaţi cei care nu încheie asigurarea", a declarat Radu Popescu,consilier în cadrul PAID.
La PAID sunt acţionare 13 companii de asigurări: Groupama, Astra,Uniqa, Generali, Ardaf, Euroins, Carpatica Asig, Grawe, CreditEurope, ABC Asigurări, Certasig, City Insurance şi Platinum.

Ce riscuri acoperă?
Poliţa acoperă numai trei riscuri: cutremure, alunecări de teren şiinundaţii. Sunt excluse riscuri cum ar fi incendiul, explozia,căderea de corpuri pe locuinţă, viitura şi altele, dar acestea potfi acoperite de proprietar printr-o poliţă facultativă, încheiatăîn plus faţă de cea obligatorie. În cazul multor locuinţeasigurarea obligatorie nu acoperă suma de care are nevoieproprietarul pentru a o reconstrui în cazul producerii unuidezastru. Cei care au în prezent o asigurare facultativă delocuinţă trebuie să încheie şi una obligatorie în maximum un an dela aplicarea legii.
Potrivit legislaţiei, autorităţile locale sunt cele care trebuie sătransmită PAID informaţii referitoare la fondul de locuinţe şi lasituaţia încheierii de asigurări obligatorii, în sistem electronic,dar nu este clar ce vor face primăriile care nu sunt echipate cucalculatoare, din anumite sate şi cumune.
De altfel, unii asigurători spun că introducerea asigurărilorobligatorii a fost făcută în grabă şi că şi ei aşteaptă să vadăexact cum va funcţiona sistemul, unele prevederi din legislaţiefiind neclare.

De unde poate fi cumpărată?
Asigurarea obligatorie pentru locuinţă poate fi cumpărată de laoricare din cei 13 asigurători membri ai PAID. În cazul zonelorrurale, mai ales al satelor, unde rar găseşti agenţii aleasigurătorilor, companiile vor trimite agenţi care vor merge dinuşă în uşă pentru a vine asigurări obligatorii. Acest lucru va dastartul unei adevărate lupte între asigurători: cine va ajungeprimul la client, va vinde poliţa, în condiţiile în care preţuleste acelaşi în cazul tuturor.
"Asigurătorii nu vor fi neapărat interesaţi să bată la uşa celorcare au casa în albia râului. Pe clienţii buni se vor bate însă,pentru că aceasta a fost ideea intrării în PAID: să atragă clienţipentru a le vinde şi alte produse de asigurare", explică BogdanAndriescu, preşedintele UNSICAR, asociaţia profesională abrokerilor de asigurări.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO