Bănci și Asigurări

OTP Leasing tinteste finantari de 200 mil. euro

14.01.2008, 17:44 20

OTP Leasing, companie care si-a inceput activitatea in luna august a anului trecut, a acordat pana la sfarsitul lui 2007 finantari de 36 mil. euro, 75% din acestea fiind destinate achizitiei de autovehicule. Pentru achizitia de camioane au fost utlizate 20% din finantari, iar pentru echipamente - 5%.
"Estimam sa incepem finantarea proiectelor imobiliare in aceasta luna, concentrandu-ne pe segmentul rezidential", a declarat Mircea Dihel, directorul general al OTP Leasing.
Pana la sfarsitul lui 2008 compania si-a planificat sa ajunga la o valoare a finantarilor acordate de 200 mil. euro, in conditiile in care isi va extinde reteaua teritoriala. Pana in luna martie compania va opera sucursale in Constanta, Craiova, Brasov, Cluj, Oradea, Timisoara si Iasi. "Obiectivul in 2008 al OTP Leasing este sa fim una din primele sapte firme de leasing ca marime pe piata din Romania", afirma Dihel. Incepand cu luna viitoare, OTP Leasing intentioneaza sa introduca in oferta de produse finantari in franci elvetieni. Actionarii OTP Leasing sunt Merkantil, societatea de leasing a grupului din Ungaria (70%), si OTP Bank Romania (30%).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO