♦ Pandemia COVID-19 a accelerat tendinţa digitală. Acum este momentul să acţionăm, susţine Ovidiu Tişler de la McKinsey.
Analizele arată că băncile din România au înregistrat creşteri semnificative în 2020-2021 pentru segmentul de vânzări digitale, dar punctul de plecare a fost unul foarte jos comparativ cu alte ţări din Europa Centrală şi de Est (procentul vânzărilor digitale a fost de plus 10% în România vs. aproape 25% în CEE pentru unele produse). De asemenea, cea mai mare parte a avansului digital este încă determinat de deschideri de produse simple, arată un studiu McKinsey.
Pandemia a intensificat mai multe incertitudini, precum presiunea inflaţionistă, impactul neclar al stimulentelor economice asupra costurilor de risc sau efectele accelerării adopţiei digitalizării. COVID-19 a dus la un avans semnificativ al digitalizării la nivel global, România fiind printre economiile europene cu cea mai rapidă creştere în privinţa utilizării serviciilor digitale în sistemul bancar.
„Următorii ani sunt cruciali pentru orice bancă cu aspiraţii de a ajunge pe partea bună a extremei descrise în raportul din acest an. Timpul se scurge, iar diferenţele de performanţă se adâncesc tot mai mult. Nu este timp de pierdut“, afirmă Ovidiu Tişler, associate partner al biroului McKinsey & Company din Bucureşti.