Până acum, peste 200.000 de şoferi au trecut de la formularul pe hârtie la varianta digitală, iar numărul creşte cu aproape 200 de conturi noi în fiecare zi, au transmis reprezentanţii Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR).
„Tot mai multe proceduri legate de asigurări şi daune se digitalizează. Era firesc ca şi procedura standard din momentul unui accident uşor să primească o alternativă digitală. Lansarea aplicaţiei Amiabila marchează un moment important în procesul de informatizare a serviciilor din domeniul asigurărilor auto. Scopul nostru a fost să creăm o legătură digitală între conducătorii auto şi companiile de asigurări, într-un mod cât mai simplu şi transparent. „Amiabila” n-ar trebui să lipsească din telefonul niciunui şofer român”, a transmis Mădălin Roşu, preşedinte BAAR.
Aplicaţia este utilă şi când vine vorba de localizarea exactă a accidentului, folosind direct GPS-ul telefonului. În plus, nu îţi mai este pus la încercare talentul la desen atunci când trebuie să faci schiţa evenimentului: alegi pictograme predefinite şi le poziţionezi pe ecran.
Deoarece mulţi şoferi sunt tentaţi să instaleze aplicaţia doar atunci când sunt implicaţi într-un accident, Amiabila a venit cu o suită de funcţii utile şi pentru alte aspecte care au legătură cu maşina ta sau cu maşinile conduse ori deţinute de tine, cum ar fi trimiterea de notificări atunci când expiră RCA-ul, ITP-ul sau permisul.