Dacă două curbe merg în tandem şi sunt continuu comparate - curba dobânzii şi curba inflaţiei -, a fost în firea lucrurilor ca din octombrie 2017 şi până în iunie 2018 (ultima lună pentru care INS a comunicat date privind creşterea preţurilor) dobânda de politică monetară să fie scoasă din nemişcarea de câţiva ani şi ridicată în rol de stăvilar în calea inflaţiei, care şi-a arătat colţii. Este însă remarcabil - şi merită atenţie - faptul că dacă inflaţia pe 12 luni a urcat până la 5,40 la sută în iunie 2018, creştereadobânzii de politică monetară a fost oprită la mai puţin de jumătate: la 2,50 la sută. Cum remarcabil este şi faptul că luni, în şedinţa de politică monetară, Consiliul de Administraţie al BNR nu s-a atins de dobândă, pe care a păstrat-o tot la 2,50 la sută.
Cum a judecat Banca Centrală de-a lungul acestui nou ciclu inflaţionist? Simplu: a socotit că o dobândă real-pozitivă, mai mare deci decât rata inflaţiei de 5,40 la sută, aşa cum recomandă cărţile, cel puţin de 5,50 la sută, ar fi debusolat creşterea economică. În acelaşi timp, o dobândă Lombard de 6,50 la sută, ce i-ar fi corespuns dobânzii BNR de 5,50 la sută, ar fi lăsat loc liber de mişcare a ROBOR-ului până la acelaşi nivel şi i-ar fi debusolat pe toţi cei ce au de restituit la bănci credite cu dobânzi flexibile. BNR nu s-a luat însă după vechile cărţi.
Am subliniat deseori, repet acum: după criza care ne-a lovit în toamna lui 2008 şi a făcut ravagii în toată lumea, ale cărei ecouri încă nu s-au stins, multe cărţi de economie vor fi rescrise. Mai cu seamă, vor fi rescrise toate cărţile în care este analizată complexitatea legăturilor dintre inflaţie şi dobânzi. Până atunci, ar fi fost nefiresc ca banca centrală să fi rămas în litera cărţilor vechi şi să urce dobânda-cheie dincolo de rata inflaţiei pe 12 luni, când spiritul noilor cărţi, aflate încă pe mesele de lucru, este dominat de climatul Uniunii Europene din acest timp în care, în zona euro bunăoară, inflaţia a ajuns acolo unde Banca Centrală Europeană şi-a dorit, la 2 la sută, dar dobânda-cheie e încă aproape de zero. Sau când, la rate ale inflaţiei în jur de 3-4 la sută, numeroase bănci centrale răspund cu dobânzi la niveluri mult mai joase.
Şi încă un argument. Faptul că Banca Naţională, prin decizia de luni a Consiliului de Administraţie, menţinedobânda de politică monetară la 2,50 la sută este totodată şi un semn de încredere că puseul inflaţionist din octombrie 2017 - iunie 2018 şi-a încheiat ciclul; şi că, în acest al doilea semestru, sunt şanse reale să intrăm într-un nou ciclu, desigur de dezinflaţie.
După ieşirea din recesiune, tot aşa au alergat preţurile la noi: „când la trap, când la galop”. În septembrie 2012, de exemplu, deşi mişcarea a mii şi mii de preţuri a continuat să fie calmă, creşterile variind între 0,01 şi 0,20 la sută, scumpirea piperată (şi în parte extravagantă) a vreo zece produse a schimbat întregul curs al inflaţiei. Cu creşteri de 27,45 la sută la cartofi, de 7,58 la sută la fasole, de 6,04 la sută la ulei, de 7,23 la sută la ouă, cărora li s-a adăugat încărcarea facturilor la benzină, la gaze şi la canalizare, stricarea mediei generale a întregului sistem al preţurilor de consum în luna respectivă nu a mai putut fi evitată. Şi România a îmbrăcat tricoul cu nr. 28. Cea mai mare inflaţie din Europa. În 2015 şi 2016, când TVA la alimente a scăzut cu 15 puncte procentuale, inflaţia fiind negativă, am îmbrăcat tricoul cu nr. 1. Cea mai mică inflaţie din UE. Din toamna lui 2017 însă, când acciza la benzină şi preţurile reglementate la energie termică şi energie electrică au turnat gaz peste focul inflaţiei, astfel de şocuricontinuândpână în vara acestui an, am ajuns din nou pe locul 28. În toate aceste faze, conduita politicii monetare a fost aceeaşi: BNR a ridicat baraje în faţa preţurilor exhibiţioniste. Dar Banca Centrală, în bătălia cu inflaţia, n-a mizat niciodată, nu mizează nici acum doar pe o singură carte. Pentru a atenua inflaţia, a contrabalansat dobânda de politică monetară, în creştere moderată în 2018, cu alte câtevacărţi, între care gestionarea, fie adecvată, fie fermă, după caz, a lichidităţii din sistemul bancar.
