Dolarul american a adus în ultimul an un câştig de 30% investitorilor care au pariat pe moneda americană, de opt ori mai mult faţă de randamentele obţinute dintr-un depozit la termen în lei. Şi lira sterlină s-a apreciat cu 16% faţă de moneda naţională, în timp ce dolarul canadian a înregistrat o creştere de 13%.
Francul elveţian s-a apreciat în ultimul cu 12,5% faţă de leu. La polul opus, hryvna ucraineană şi rubla rusească s-au depreciat cu 45%, respectiv 23%.
Dolarulul american a închis săptămâna trecută la 4,2 lei, comparativ cu o cotaţie de 3,3 lei în primăvara anului trecut. Dolarul a câştigat teren în mod constant în faţa euro de la jumătatea anului trecut şi a ajuns în prezent la circa 1,05 unităţi/euro, ceea ce se reflectă şi pe piaţa românească.
Tranzacţiile cu dolari sunt reduse pe piaţa valutară locală, astfel că banca centrală stabileşte cursul de schimb leu-euro în funcţie de cotaţiile euro/dolar pe pieţele internaţionale şi leu/euro pe piaţa de la Bucureşti.