• Leu / EUR4.9211
  • Leu / GBP5.7073
  • Leu / USD4.6615
Bănci și Asigurări

Participanţii la hackathonul organizat de Şcoala Informală de IT la Cluj au propus 15 prototipuri software pentru debirocratizarea instituţiilor publice, iar proiectul câştigător este o aplicaţie pentru evidenţa persoanelor care primesc ajutor social

Participanţii la hackathonul organizat de Şcoala Informală de IT la Cluj au propus 15 prototipuri software pentru debirocratizarea instituţiilor publice, iar proiectul câştigător este o aplicaţie pentru evidenţa persoanelor care primesc ajutor social

Autor: Roxana Rosu

29.06.2021, 10:01 301

Participanţii la hackathonul organizat de Şcoala Informală de IT la Cluj au propus 15 prototipuri software care ar putea debirocratiza instituţiile publice, proiectul câştigător fiind o aplicaţie pentru evidenţa persoanelor care primesc ajutor social.

Hackathonul a fost organizat în perioada 25-27 iunie de Şcoala Informală de IT şi acceleratorul InnovX BCR, iar echipa câştigătoare va primi 10.000 euro pentru finalizarea aplicaţiei.

Această ediţie a hackathonului a fost dedicată digitalizării sectorului public, în cadrul evenimentului fiind create 15 prototipuri care ar putea debirocratiza activitatea instituţiilor publice şi interacţiunea acestora cu cetăţenii.

Proiectele care au câştigat Challenge Accepted Paperhack sunt:

  • locul I: P.A.S - Evidenţă persoane ajutor social (provocare propusă de Primăria Municipiului Sibiu);
  • locul al II-lea: City Inventory - Harta obiectivelor de patrimoniu (provocare a Consiliilor Judeţene Timiş şi Iaşi) ;
  • locul al III-lea: Învăţ şi eu- Abecedar digital (provocare venită din partea elevilor cu deficienţe neuromotorii ai Colegiului Tehnic “Ion Holban” din Iaşi).

Aplicaţia intitulată P.A.S, câştigătoarea primului loc, permite persoanelor fizice care au nevoie de ajutor social să iniţieze cereri online mai uşor, acestea intrând într-o listă de aşteptare pentru a fi aprobate.

City Inventory răspunde nevoii de informare în timp real în privinţa stării de conservare, funcţionare sau depreciere a obiectelor de patrimoniu care aparţin consiliilor judeţene. Ca proiecte pilot, aplicaţia a fost gândită pentru Consiliile Judeţene Timiş şi Iaşi, dar este vizată utilizarea la nivel naţional.

Învăţ şi eu este un produs care conţine lecţii online adaptate pentru copiii cu dizabilităţi. Aplicaţia poate fi utilizată pe mobil, tabletă şi desktop.

Echipele de pe locurile 2 şi 3 vor beneficia de premii în valoare de peste 200.000 lei din partea Şcolii Informale de IT şi Huawei.
De asemenea, proiectele Craiova Invest, realizat cu sprijinul World Bank şi al Primăriei Municipiului Craiova, şi Gestionare abonamente de pescuit, prototip dezvoltat la provocarea Direcţiei Silvice Cluj, au primit premii speciale.

“Ne-am dorit să schimbăm interacţiunea dintre oameni şi instituţii cu ajutorul comunităţii IT pe care am construit-o în jurul Şcolii informale de IT mai ales în contextul pandemiei care ne-a arătat importanţa digitalizării. Am demonstrat din nou că avem abilitatea extraordinară să ne adunăm în jurul unor nevoi din societate şi să generăm idei, soluţii pentru acestea”, declară Răzvan Voica, CEO şi co-fondator al Şcolii Informale de IT (SIIT).

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9211
Diferență: 0,0386
Ieri: 4.9192
Azi: 4.6615
Diferență: -0,5058
Ieri: 4.6852
Azi: 5.7073
Diferență: 0,1949
Ieri: 5.6962
Azi: 4.9963
Diferență: 0,4544
Ieri: 4.9737