Bănci și Asigurări

Patria Bank: IMM-urile au accesat finanţări de peste 84 milioane de lei în primele 5 luni din acest an prin programul EaSI, mai mult de jumătate din volumul acordat în ultimele 17 luni

Iliuţă Jitaru, Manager Microfinanţare, Patria Bank

Iliuţă Jitaru, Manager Microfinanţare, Patria Bank

Autor: Cristina Bellu

19.07.2021, 15:45 1876

Întreprinderile mici şi mijlocii (IMM), considerate motorul economiei locale, au accesat în perioada ianuarie 2020 – mai 2021 finanţări de 167 de milioane de lei de la Patria Bank, prin creditul EaSI (Programul pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Inovare Socială-n.red.), mai bine de jumătate din volumele de creditare fiind acordate în primele 5 luni ale acestui an, notează o analiză a instituţiei financiare.

„Semnele bune ale începutului de an, pe fondul intrării într-o nouă normalitate, continuă şi se resimt în energia micilor antreprenori şi a afacerilor pe care aceştia le gestionează. Nivelul de încredere a crescut, la fel şi predictibilitatea, generând un apetit ridicat de extindere şi consolidare a afacerilor. Şi în Patria Bank simţim această energie, microfinanţarea prin programul EaSI înregistrând o creştere foarte bună: doar în primele 5 luni ale anului peste 84 milioane de lei au mers la micile afaceri, agricole şi non agricole”, spune Iliuţă Jitaru, Manager Microfinanţare în Patria Bank.

Programul pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Inovare Socială (EaSI) oferă antreprenorilor posibilitatea de a accesa credite fără garanţii sau avans, acestea fiind garantate de Uniunea Europeană.

De la începutul programului, din 2015,  Patria Bank a acordat finanţări de peste 404 de milioane de lei businessurilor antreprenoriale locale, acestea putând beneficia în continuare de accesarea unor finanţări extinse, de până la 240.000 de lei, până la finalul acestui an şi o garanţie acoperită în proporţie de 90% de Uniunea Europeană.

Produsul este accesibil şi celor care au primit deja finanţare prin creditul EaSI în ultimul an, aceştia putând să solicite extra sume, până la plafonul maxim de 240.000 de lei, spun reprezentanţii băncii.

Raportat la profilul antreprenorilor care au primit  finanţare în perioada ianuarie 2020 – mai 2021 prin creditul EaSI şi la impactul real al microfinanţării, atât la nivel economic, dar mai ales social, datele Patria Bank arată că 90% din firme au sub 5 angajaţi, 34% din afacerile finanţate sunt producători agricoli din mediul rural, 70% au o formă de organizare SRL, restul fiind întreprinderi individuale şi familiale, producători agricoli individuali şi persoane fizice autorizate.

În ceea ce priveşte cifra de afaceri, 87% dintre IMM-uri au un business de sub 100.000 de euro pe an, în creştere faţă de perioada anterioară (76%). În plus, 66% dintre antreprenori folosesc banii pentru investiţii şi 34% pentru capital de lucru.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO