Bănci și Asigurări

Patria Bank raportează profit în creştere cu 67% în S1/2022, la 10 mil. lei. Venitul net bancar s-a majorat cu 8%, până la 93 mil. lei

Patria Bank raportează profit în creştere cu 67% în...

Autor: Cristina Bellu

01.09.2022, 10:08 149

Patria Bank (simbol bursier PBK), instituţie de credit deţinută de fondul de investiţii Emerging Europe Accession Fund (EEAF), a raportat pentru primul semestru (S1) din acest an un profit de 10,1 mil. lei, echivalentul unei creşteri de 67% faţă de perioada similară a anului trecut, rezultat potenţat de evoluţia veniturilor operaţionale rezultate din încasările din dobânzi şi comisioane.

„Rezultatul semestrial provine în principal din evoluţia favorabilă a veniturilor operaţionale aferente încasărilor din dobânzi şi comisioane, activitatea de bază a băncii, dar şi dintr-o calitate bună a portofoliului de credite reflectată în nivelul ajustărilor de depreciere a activelor financiare“, notează raportul semestrial al băncii.

Totodată, instituţia a raportat un venit net bancar de 93,1 mil. lei în S1, plus 8% an/an. Veniturile nete din dobânzi prezintă o creştere de 21%, până la 62,9 mil. lei, încorporând impactul pozitiv din creşterea indexului de dobândă ROBOR.

Creşterea veniturilor din dobanzi din zona comercială a fost susţinută de evoluţia pozitivă a soldului portofoliului de credite brute (plus 297 mil. lei în ultimele 12 luni). 

Cheltuielile operaţionale au înregistrat o creştere de 11% an/an, până la valoarea de 69,6 mil. lei, determinate în principal de creşterea contribuţiilor plătite de bancă la Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare (plus 2 mil. lei).

La 30 iunie 2022, credite nou-acordate au atins valoarea de 484 mil. lei, ceea ce a condus la o creştere a portofoliului de credite performante cu 12%, respectiv 230 mil. lei comparativ cu decembrie 2021 şi cu 18% faţă de iunie 2021.

Pe segmente de piaţă, IMM a înregistrat o creştere de 42%, iar segmentul retail credite negarantate a crescut cu 6% în S1/2022 faţă de perioda similară din 2021.

Activele totale, în valoare de 3,89 mld. lei, au crescut uşor, cu 2%, faţă de 31 decembrie 2021 datorită modificarii structurii bilantiere a băncii: cresterea creditelor nete de 217 mil. lei (plus 11%) si reducerea activelor lichide cu 165 mil. lei.

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO