Bănci și Asigurări

Patru IFN-uri şi-au majorat capitalul cu 11 milioane de euro în primele două luni din 2018

Patru IFN-uri şi-au majorat capitalul cu 11 milioane de...

Autor: Anelis Baciu

30.03.2018, 00:05 1142

Acţionarii a patru instituţii financiare nonbancare (IFN) care operează pe plan local - zaplo, APS Consumer Finance, Access Finance şi Hora Credit IFN au adus 11 milioane de euro la capital în primele două luni ale acestui an, potrivit datelor Registrului Comerţului. Cele mai recente majorări de capital au fost făcute în februarie de APS Consumer Finance, Access Finance şi Hora Credit IFN şi au totalizat circa 4 milioane de euro. Alte 7 milioane de euro au fost aduse în luna ianuarie de grupul leton 4finance care controlează la nivel local IFN-ul zaplo. În ultimele şase luni majorările de capital efectuate de acţionarii IFN-urile s-au înmulţit, în condiţiile în care BNR a introdus noi reglementări legate de capital.

Cea mai mare majorare de capital din luna februarie a fost efectuată de grupul ceh APS Holding cunoscut în piaţa locală în special pentru activităţile de recuperare de creanţe. Cehii au adus peste 3 milioane de euro la capitalul companiei locale de credite de consum - APS Consumer Finance IFN, potrivit datelor de la Registrul Comerţului. APS Consumer Finance este fosta companie KBC Consumer Finance pe care cehii au cumpărat-o în 2011 de la grupul belgian KBC care a fost puternic afectat de criza financiară din 2008-2009.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO