Bănci și Asigurări

Paul Cazacu, CEO, UNIQA Asigurări: În anul 2025 ne dorim să continuăm trendul de dezvoltare pe segmentele pe care am performat în 2024. Ne aşteptăm la o evoluţie semnificativă pe segmentul asigurărilor de viaţă în continuare, dar şi pe zona de sănătate şi companii

Paul Cazacu: Atenţia este pe segmentul asigurărilor pentru întreprinderi mici şi mijlocii. Credem că este un segment neexplorat sau puţin explorat, iar la nivelul economiei este un motor de creştere economică.

Paul Cazacu: Atenţia este pe segmentul asigurărilor pentru întreprinderi mici şi mijlocii. Credem că este un segment neexplorat sau puţin explorat, iar la nivelul economiei este un motor de creştere economică.

Autor: Mircea Nica

10.01.2025, 08:00 133

♦ „Dacă în anul 2023 raportam o dinamică susţinută, în special pe asigurările asociate produselor bancare, deci asigurările de viaţă asociate creditelor de consum sau creditelor ipotecare, în 2024 am avut o dinamică susţinută şi pe produsele asociate activităţii de creditare, dar şi pe produse stand-alone prin reţeaua bancară, care sunt produse de viaţă cu componentă de acumulare“, susţine Paul Cazacu, CEO al UNIQA Asigurări.

Compania de asigurări Uniqa are în plan în anul 2025 continuarea trendului de dezvoltare pe segementele pe care a performat şi în anul 2024, iar aşteptarea este ca zona asigurărilor de viaţă să îşi menţină evoluţia semnificativă în continuare, a spus Paul Cazacu, CEO al UNIQA Asigurări, într-un interviu pentru ZF.

Uniqa a avut un trend pozitiv în anul 2024, din mai multe perspective, pe de o parte creşterea de aproximativ 18% în primele nouă luni din 2024, păstrând acelaşi ritm şi în lunile următoare, a adăugat el.

„În 2025 noi ne dorim să continuăm trendul de dezvoltare pe segmentele pe care am performat în anul 2024. Ne aşteptăm la o evoluţie semnificativă pe segmentul asigurărilor de viaţă în continuare unde vrem să venim şi cu un produs nou, de tip unit-linked, deci produs de asigurare de viaţă legat de fonduri de investiţii şi pe care să-l derulăm în baza parteneriatului cu Raiffeisen. De asemenea, ne aşteptăm la o evoluţie susţinută pe segmentul asigurărilor de sănătate. Vedem în continuare o dinamică pozitivă pe segmentul asigurărilor de proprietăţi, unde evenimentele climatice sau schimbările climatice au generat evenimente majore. Atenţia este pe segmentul asigurărilor pentru între­prinderi mici şi mijlocii“, a spus Paul Cazacu.

El a mai adăugat că atenţia va fi pe segmentul asigurărilor de întreprinderi mici şi mijlocii, care este un segment neexplorat sau puţin explorat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Urmează ZF Power Summit 2025