Bănci și Asigurări

Pentru CEC, Bancpost, Intesa, Piraeus, Emporiki si Credit Europe, garantia statului a fost degeaba la "Prima Casa"

Pentru CEC, Bancpost, Intesa, Piraeus, Emporiki si Credit Europe, garantia statului a fost degeaba

Mihai Bogza, presedinte si director general al Bancpost: Cele 90 de zile care au expirat au inclus si o perioada de 30 de zile in care conventia de garantare si cadrul legislativ au fost discutate si modificate

12.10.2009, 00:00 76

Plafoanele de garantare primite de bancile participante la"Prima casa" vor fi revizuite, in conditiile in care unii jucatoriau dat foarte putine credite sau chiar deloc, a anuntat lasfarsitul saptamanii trecute Aurel Saramet, presedintele Fonduluide Garantare, insa fara sa precizeze si cum va fi pusa in practicadecizia.

"Le vom lua acestor banci sumele alocate si le vom redistribuicatre alte banci care s-au miscat mai bine. Sunt trei banci care nuau acordat niciun euro si alte patru banci care au consumat intre0,1% si 3% din fondurile rezervate", a declarat Saramet, citat deMediafax, intr-o conferinta de presa fulger organizata vineri lasfarsitul unei vizite a premierului Emil Boc la sediul Fondului deGarantare.

Prin aceasta masura, plafoanele acordate pentru sapte din cele19 banci participate la program vor fi retrase, suma totalaimplicata urcand la 220-280 de milioane de euro. Fondul nu acomunicat oficial pana acum bancilor nicio decizie privind modulsau cuantumul revizuirii plafoanelor. In urma cu cateva zile,Fondul ceruse insa bancilor sa prezinte prognoze privind evolutiaactivitatii de creditare in urmatoarele trei luni.

Pana acum, Fondul a aprobat peste 4.700 de dosare de credit, cuo valoare cumulata de 220 de milioane de euro. Inca 5.200 de dosaresunt in analiza, media de procesare fiind de 150 de contracte pezi. Guvernul a alocat garantii de un miliard de euro pentruprogramul "Prima casa". Potrivit unei evaluari transmise FonduluiMonetar International, programul se va desfasura pana la sfarsitulanului 2010.

Saramet nu a prezentat vineri mai multe detalii privind bancilevizate pentru retragerea plafoanelor. Surse oficiale citate deMediafax au aratat ca pe lista figureaza CEC Bank, Bancpost, IntesaSanpaolo, Piraeus Bank, Emporiki Bank si Credit Europe. OficialiiFondului de Garantare nu au putut fi contactati ieri pentrucomentarii pe aceasta tema.

"Cele 90 de zile care au expirat (de la debutul programului, n.red.) au inclus insa si o perioada de 30 de zile in care conventiade garantare si cadrul legislativ au fost discutate si modificate,avand in vedere anumite lipsuri si riscuri inacceptabile pentrubanci", subliniaza Mihai Bogza, presedinte si director general alBancpost. Banca a primit pana acum 150 de cereri pentru programul"Prima casa", din care 70 sunt preaprobate. Banca avea un plafon degarantii de 34,2 milioane de euro.

Radu Ghetea, presedintele CEC Bank, spune ca banca pregateste ooferta mai atractiva pentru creditul in lei, in conditiile in carea acordat pana acum mai putin de 100 de imprumuturi. "Noi am avutintotdeauna o solicitare destul de mare. Au venit 15.000 de oamenisa se intereseze, avem 400 de dosare in analiza. Sper ca,incet-incet, lumea sa ajunga la concluzia ca imprumuturile in leisunt mai sigure", spune Ghetea. El subliniaza ca in prezent dobandala euro este la minime istorice, astfel ca perspectivele sunt decrestere, iar atunci clientii vor avea de suportat rate maimari.

La Intesa Sanpaolo sunt in lucru dosare pentru crediteprin"Prima casa" in valoare de aproape 7,8 milioane de euro,potrivit oficialior bancii.

"Pana la sfarsitul anului obiectivul este sa atingem 60%-65% dinplafon, adica 25 de milioane de euro", afirma oficialii IntesaSanpaolo. Reprezentantii Piraeus Bank si Credit Europe Bank nu aucomentat informatiile. Emporiki Bank nu a inceput sa vanda crediteprin "Prima casa", lucrand inca la proceduri, insa ar dori sa-sipastreze plafonul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO