A treia listare la bursă în mai puţin de un an, a companiei industriale AAGES, arată ca bursa poate deveni ceea ce trebuia să fie încă de acum 20 de ani, de la înfiinţarea sa : platforma directă dintre investitori şi companiile/acţionarii lor care au nevoie de finanţare.
Introducerea la bursă a acţiunilor AAGES începând de ieri, 19 iunie 2017, arată că nu doar mari companii care îşi pot cumpăra expertiză pentru a intra pe pieţele financiare precum Romgaz, RCS-RDS sau MedLife pot veni la cotare, ci şi mici companii inginereşti în căutare de finanţare.
Cu doar 10 mil. euro tranzacţii pe zi, bursa românească este astăzi încă de 30 de ori mai mică decât cea din Polonia la nivelul lichidităţii, iar piaţa de capital nu este pe primul loc când vine vorba de economisire pe termen lung. Peste 37 de miliarde de euro (167 mld. lei) stau în depozite bancare şi conturi curente, dublu faţă de declanşarea crizei în 2009. Oamenii încă se tem şi economisesc în fiecare an 2 miliarde de euro (vezi graficul).
Numai că băncile preferă să finanţeze statul. Oferă cetăţenilor dobânzi anuale la depozite de 0,5-0,8% şi încasează dobânzi de 3-4% pe an la titlurile de stat. Preferinţa băncilor pentru a investi în titluri de stat a adus acest instrument pe locul 1 în bilanţurile lor.
A devenit chiar o vulnerabilitate pentru statul român nivelul ridicat al expunerii bancare pe titluri de stat şi certificate de trezorerie, pentru că imposibilitatea majorării limitelor de expunere înseamnă, în lipsa unor emisiuni de bonduri pe pieţele internaţionale, blocarea practic a creşterii datoriei publice în caz de nevoie.
Pe de altă parte, creditele pentru companii sunt în scădere nu numai reală, relativ la PIB, ci şi nominală. Astfel, la sfârşitul lunii aprilie 2017 creditele pentru companii erau la 104 miliarde de lei faţă de 117 miliarde de lei sold în aprilie 2014.
Aceasta înseamnă că băncile, în loc să fie un potenţiator, o pârghie de canalizare şi creştere a disponibilităţilor financiare ale populaţiei către companii, au ajuns, dimpotrivă o frână.
Ca urmare, orice canal direct între economiile populaţiei şi finanţarea companiilor care au nevoie de bani pentru investiţii trebuie neapărat încurajat. Canalul bursei va deveni în sfârşit mijlocul prin care companiile să ajungă la zecile de miliarde de euro economisite de populaţie într-un mod direct.
Între timp, au început să prindă puteri fondurile mutuale şi fondurile de pensii private. Fondurile mutuale au ajuns să deţină active de 5 mld. euro, din care 500 mil. euro sunt investiţii pe bursă, iar fondurile private de pensii au active de 7 mld. euro, din care 1,2 mld. euro pe bursă.
Dar şi fondurile mutuale şi fondurile private de pensii sunt la rândul lor mijlocitori între populaţia care caută să economisească şi companiile cu nevoi de finanţare. Pentru un PIB de 170 mld. euro estimat în 2017 este nevoie de minimum 10 listări în valoare de 500 mil. euro pe an, pentru a echilibra finanţările obţinute de companii direct prin canalul bursier, în comparaţie cu cel bancar.
Încet- încet, companiile îşi vor da seama că în pofida unei bătăi de cap iniţiale cu prospectul de listare şi convingere a pieţei de soliditatea afacerii, finanţarea pe piaţa de capital are mult mai multe avantaje faţă de cea de la bancă.
Deocamdată, în cadrul celor trei listări din ultimul an, a fost vorba de posibilitatea acţionarilor de a avea un exit pe piaţa de capital. Însă, în curând vor veni firme care-şi vor majora capitalul prin emisiune de acţiuni, adică adevăratele oferte publice iniţiale.
Mai ales că în afară de cele 37 mld. euro depozite şi conturi curente, unii spun că la saltea, populaţia ar mai deţine alte zeci de miliarde de euro.
Aceşti bani ar putea fi scoşi la iveală, inclusiv prin emisiunile de titluri de stat pentru populaţie, ale trezoreriei. Există foarte mulţi doritori să investească în titluri de stat cu dobândă de 3% pe 5 ani, foarte mulţi oameni care vor să-şi pună economiile la adăpost la o dobândă rezonabilă.
Irigarea economiei cu un miliard de euro anual bani noi în contul firmelor care vor să se extindă, care vor să construiască, să inveastească pentru export, ar însemna cel puţin un punct adăugat la creşterea economică.
România trebuie să aibă ambiţia să se îndrepte către o creştere economică de 7% pe an şi o creştere anuală a salariilor de 20% pe an, faţă de o creştere economică de 5% pe an şi 14% pe an a salariilor în prezent.
Însă, pentru a avea acest nivel al creşterii, fără să fie puse în pericol echilibrele macroeconomice obţinute cu greu după criză, este necesar să fie puse la bătaie activele îngheţate ale ţării, inclusiv activele financiare care stau astăzi în adormire, cum sunt depozitele populaţiei.
sorin.pislaru@zf.ro
