• Leu / EUR5.0920
  • Leu / GBP5.8512
  • Leu / USD4.3196
Bănci și Asigurări

Persistenţa inflaţiei, peste estimări, determină BNR să ţină rata-cheie la 6,5%. Se amână reducerea dobânzii-cheie din cauza efectelor inflaţioniste ale războiului din Orientul Mijlociu. Analiştii mută previziunile de scădere a dobânzii pentru T4/2026 sau pentru anul 2027

Persistenţa inflaţiei, peste estimări, determină BNR...

Autor: Claudia Medrega

08.04.2026, 00:07 329

 BNR avertizează că războiul din Orientul Mijlociu şi actuala criză energetică globală generează incertitudini şi riscuri mari la adresa economiei şi implicit a evoluţiei pe termen mediu a inflaţiei, prin efectele potenţial exercitate, pe mai multe căi, asupra puterii de cumpărare a consumatorilor, precum şi asupra activităţii şi profiturilor firmelor, inclusiv prin afectarea dinamicii economiilor şi a inflaţiei la nivel european/mondial şi a percepţiei de risc faţă de regiune, cu impact asupra costurilor de finanţare.

Reducerea dobânzii-cheie se amână, de această dată în contextul efectelor războiului din Orientul Mijlociu, analiştii mutând acum previziunile de scădere a dobânzii pentru trimestrul al IV-lea (T4) din acest an sau chiar pentru anul 2027. Anterior, scăderea dobânzii era aşteptată să înceapă din vară.

BNR a menţinut şi ieri, ca şi în primele două şedinţe de politică monetară din acest an, rata-cheie la 6,5%, la fel cum s-a întâmplat şi în tot anul 2025.

După ce inflaţia a urcat aproape de 10% în a doua parte a anului trecut, în urma creşterii fiscalităţii, iar în primele două luni din 2026 s-a redus lent, până la 9,3% în februarie, BNR anticipează acum  că rata anuală a inflaţiei va creşte în intervalul martie-iunie 2026 „la valori mai ridicate decât cele previzionate anterior“. Creşterea inflaţiei peste estimări vine în principal ca urmare a influenţelor anticipate să decurgă din scumpirea combustibililor, pe fondul măririi considerabile a cotaţiilor petrolului şi gazelor naturale în contextul războiului din Orientul Mijlociu, conform evaluărilor băncii centrale.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Urmează ZF ESG Summit 2026
Principalele valute BNR - ieri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.0920
Diferență: -0,0334
Ieri: 5.0937
Azi: 4.3196
Diferență: -0,9925
Ieri: 4.3629
Azi: 5.8512
Diferență: 0,0581
Ieri: 5.8478