Bănci și Asigurări

Peter Bosek, CEO al Erste, proprietarul BCR: Încercăm să găsim modalităţi de a creşte businessul. Ne vom uita în ţările din grupul nostru, iar dacă vedem oportunităţi vom acţiona

Peter Bosek, CEO Erste Group (dreapta), Stefan Dorfler - CFO al Erste Group, stânga

Peter Bosek, CEO Erste Group (dreapta), Stefan Dorfler - CFO al Erste Group, stânga

Autor: Mircea Nica

05.08.2024, 08:10 185

„Suntem gata să ne uităm la noi oportunităţi. Dacă vedem ceva la un preţ bun şi se potriveşte portofoliului, vom acţiona“, a mai spus Peter Bosek Stefan Dofler, CFO al Erste: În ţări precum România şi Croaţia suntem optimişti că vom avea peste 3% creştere economică anul acesta. Vedem o dinamică redusă a inflaţiei.

Erste, banca-mamă a BCR, a doua cea mai mare instituţie de credit din România, pare că începe uşor să se uite în direcţia fuziunilor şi achiziţiilor (M&A - n.red.) în pieţele în care activează, chiar dacă momentan doar se uită, iar în ceea ce priveşte România un punct crucial de care trebuie să ţină cont este şi disponibilitatea reglementa­torului de a lăsa băncile străine să investească mai mult, a declarat Peter Bosek, CEO al grupului Erste, în cadrul conferinţei de presă susţinută la Viena.

„Am vrea să fim foarte oportunistici privind activităţile de M&A. Ne vom uita la diferite situaţii pe măsură ce acestea apar pe piaţa din România. Depinde foarte mult de disponibilitatea reglementatorului de a lăsa băncile străine să investească în continuare mai mult. Este un punct crucial pe care trebuie să-l respectăm şi depinde de cum vrea România să îşi dirijeze propria piaţă bancară. De asemenea, ne impactează şi pe noi dacă ne uităm la tranzacţii. Dacă simţim cumva invitaţii pentru activităţi de M&A în România cu siguranţă vom fi dispuşi să ne uităm la acest lucru“, a explicat Peter Bosek.

 

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Urmează ZF Health&Pharma Summit'24