Evoluţia economică, în general, nu este grozavă în România şi nu sunt neapărat premise pentu o creştere bancară. Suntem o instituţie stabilă şi mergem pe creştere organică. Investim mult în scheme de loialitate şi digital banking, a spus Peter Bosek, CEO al Erste Group, în cadrul conferinţei de prezentare a rezultatelor financiare ale grupului austriac pentru jumătatea anului 2025 la Viena.
În ceea ce priveşte regiunea Europei Centrale şi de Est, CEO-ul Erste a explicat că situaţia geopolitică este caracterizată nu doar prin volatilitate, dar regiunea are în continuare mult potenţial de creştere. „Situaţia geopolitică este caracterizată nu doar prin volatilitate, dar suntem convinşi că regiunea în care operăm are în continuare mult potenţial de creştere. Suntem convinşi că Europa merită să îşi dezvolte încrederea în sine. Suntem pregătiţi şi vom continua să investim în CEE“.