Piata cardurilor mai are din aceasta luna un jucator. Dupa ce a anuntat inca de anul trecut ca unul dintre obiectivele principale pentru acest an este lansarea de carduri, Carpatica ofera din aceasta luna doua tipuri de carduri de debit emise sub sigla MasterCrad: Maestro Partener si Master Card Bus Business Lider.
Cardul Partener este un card de debit emis in lei, convertibil in valuta si poate fi utilizat atat in tara cat si in strainatate. Conturile principale de card pot avea si unul sau mai multe conturi asociate pe numele copiilor, sotiei sau al sotului.
Angajatii companiilor care au incheiate conventii de plata a salariilor cu Carpatica pot beneficia de facilitatea unui descoperit de cont.
Cardul Lider este de asemenea un card in lei, embosat, convertibil in valuta , cu utilizare si in strainatate , oferit insa persoanelor juridice. Ulterior, pentru aceste tipuri de carduri, banca va oferi si facilitati de overdraft - descoperit de cont pe baza analizei bonitatii.
Cardurile emise de Carpatica au valabilitate 2 ani si se reinnoiesc automat daca nu se solicita renuntarea la card inainte de acest termen. Suma minima intangibila pe card este de 100.000 de lei, pentru cardul Partener si respectiv 1.000.000 de lei pentru cardul Lider.
Ambitiile bancii sunt destul de mari la capitolul carduri emise: in primele sase luni in jur de 40.000.
Concurenta pe piata cardurilor a devenit in ultimul an destul de mare, multe banci speculand cresterea care se poate obtine pe acest segment neexplorat inca. Pe langa noi carduri emise, bancile au inceput sa intre mai agresiv pe piata cardurilor de debit, dar si a serviciilor conexe acestora pentru ca potentialul pietei - asa cum este el estimat de analisti - permite inca mult. In acest moment pe piata romaneasca emit carduri 15 banci, numarul total al cardurilor puse in circulatie fiind in jur de 4 milioane. Cea mai mare parte a acestora este fara discutie de debit, din in cadrul acestei categorii ponderea majoritara - peste 90% - o detin cele pentru salarii.
Bancile au inceput sa investeasca in ultima vreme destul de mult si in bancomate sau cititoarele de carduri pentru ca la acest capitol suntem de departe printre ultime tari din zona.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels