Bănci și Asigurări

Piaţa interbancară avea după 8 luni din 2021 excedent de lichiditate, însă surplusul a scăzut la 3,9 mld. lei. BNR a rămas debitor net în raport cu băncile comerciale

Piaţa interbancară avea după 8 luni din 2021 excedent de lichiditate, însă surplusul a scăzut la 3,9 mld. lei. BNR a rămas debitor net în raport cu băncile comerciale

Autor: Claudia Medrega

18.09.2021, 10:43 119

♦ În august, suma depusă de bănci la BNR prin facilitatea de depozit a depăşit 1,66 mld. lei ♦ Băncile au depus bani la BNR şi prin licitaţiile de atragere de depozite, stocul mediu ajungând în august la circa 2,3 mld. lei, la jumătate faţă de vârful din iulie.

Piaţa interbancară a rămas pe excedent de lichiditate şi în luna august, de peste 3,9 mld. lei, însă volumul a fost în scădere faţă de nivelul din iulie, după cum reiese din datele Băncii Naţionale.

În iulie, surplusul de lichiditate urcase la 5,9 mld. lei, aproape dublu faţă de volumele din lunile mai şi iunie, marcând al doilea cel mai ridicat nivel din anul 2021, după vârful din ianuarie, de peste 8,3 mld. lei. La finalul primului semestru din 2021 excedentul de lichiditate scăzuse sub 3 mld. lei.

BNR a rămas astfel după primele opt luni din 2021 debitor net în raport cu băncile comerciale, în condiţiile menţinerii pieţei interban­care pe excedent de lichiditate.

Băncile care au avut zile pe care le-au încheiat cu lei în exces au apelat în cea de-a opta lună a acestui an la facilitatea de depozit pe o zi oferită de BNR, cât şi la licitaţiile de atragere de depozite.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO