♦ Piaţa RCA şi-a menţinut evoluţia uşoară în ceea ce priveşte volumul de prime brute subscrise, înregistrând un avans de 3% la fel ca în cazul primelor şase luni din 2023 faţă de primele şase luni din 2022 ♦ În timp ce la vârful clasamentului se vede o încetinire a creşterii şi chiar o scădere uşoară a susbcrierilor în cazul Groupama, restul jucătorilor merg puternic înainte cu creşteri de două cifre, depăşind ritmuri de creştere de 50%, 80%.
Piaţa RCA, care reprezintă aproximativ jumătate din totalul pieţei, a ajuns în primul semestru (S1) din 2024 la un volum al primelor brute subscrise de peste 4,7 mld. lei, însemnând o creştere de circa 3% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor preliminare ale Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) transmise la solicitarea ZF.
În ceea ce priveşte principalii 8 jucători din zona asigurărilor RCA, Groupama rămâne în continuare liderul acestei pieţe, cu un volum al primelor brute subscrise de 1,13 mld. lei la finalul primelor şase luni din 2024. Comparativ cu evoluţiile puternice din ultimii ani, compania a călcat puţin frâna, înregistrând o scădere uşoară de 5% faţă de perioada similară a anului trecut.
Allianz-Ţiriac, a doua cea mai mare companie de pe segmentul RCA a înregistrat la finalul primelor şase luni din 2024 un volum al primelor brute subscrsie de 990 mil. lei, în creştere cu 9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Chiar dacă compania, faţă de Groupama, a mers pe creştere, aceasta este una relativ modestă, ceea ce înseamnă probabil o prudenţă mai mare şi din partea acestui jucător.