♦ Prima medie RCA anualizată în 9 luni/2024 era de circa 1.300 lei ♦ Piaţa RCA are acum 9 jucători odată ce Eazy Asigurări, care îl are în spate pe fondatorul Superbet, a intrat vizibil pe acest segment.
Piaţa asigurărilor RCA a continuat să crească, ajungând la finalul primelor nouă luni din 2024 la 6,8 mld. lei, după o creştere de 8,2% faţă de perioada similară a anului 2023, potrivit datelor publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Deşi evoluţia pieţei RCA a fost pozitivă, umbra plafonării tarifelor RCA a continuat şi va continua până la finalul lunii martie 2025.
Chiar dacă preţurile poliţelor RCA au fost îngheţate la nivelul lunii februarie 2023, prima medie a tot crescut, ajungând la finalul primelor nouă luni din 2024 la 1.298 lei raportat la total piaţă, însemnând o creştere de 13,1% faţă de perioada similară a anului 2023. În funcţie de categoria de persoane, se observă că prima medie RCA la persoanele juridice a crescut cu 9%, în timp ce la persoane fizice avansul a fost mai puternic, de 14,9% în primele nouă luni din 2024 faţă de nivelul din 9 luni/2023. Pe de altă parte, nivelul primei medii RCA la persoanele juridice este dublu faţă de nivelul primei medii a persoanelor fizice.
Astfe, la finalul lunii septembrie prima medie RCA pentru persoane juridice se afla la 2.150 lei, în timp ce la persoane fizice se afla la 1.052 lei, conform datelor ASF.