Bănci și Asigurări

Popa, BNR: Noile reglementări privind creditele în valută vor fi mai eficiente. Vrem un echilibru între creditele în lei şi cele în valută

Popa, BNR: Noile reglementări privind creditele în valută vor fi mai eficiente. Vrem un echilibru între creditele în lei şi cele în valută

Autor: Ovidiu Tempea - Mediafax

05.10.2011, 13:32 358

Noile reglementări privind creditele în valută vor fi mai eficiente, întrucât măsura nu este izolată, ci face parte dintr-o preocupare europeană, limitările anterioare fiind evitate după 1-2 ani de la iniţiere, a declarat viceguvernatorul BNR Cristian Popa.

"Marea breşă a creditului în valută a avut loc în 2007 -2008, când accelerarea intrărilor de capital a redus eficacitatea lor. De fapt, ştiam că măsurile sunt eficiente 1-2 ani, după care încep să fie ocolite. O bună parte din ocolire se face prin externalizări. (...) Astăzi avem de-a face cu măsuri noi, care însă nu sunt izolate, se referă la un context european", a explicat Popa, la deschiderea seminarului Romanian Financial Forum, organizat de Mediafax împreună cu Banca Naţională a României.

Popa a arătat că BNR nu doreşte eliminarea creditului în valută, ci un echilibru între lei şi valută şi limitarea în cazul sectorului neprotejat de riscul valutar, în cazul de faţă, în principal populaţia.

"Nu dorim să apelăm la interdicţii, pentru că duc la distorsiuni. (...) Un alt obiectiv (al noilor reglementări - n.r.) este cel de reflectare cu acurateţe a riscului sporit al acordării creditului în valută în preţul acelor produse", a adăugat Popa.

Viceguvernatorul BNR a punctat că iniţiativa reglementatorului urmăreşte şi un proces de educare a clienţilor, care este o preocupare permanentă la nivelul UE, proces în care este nevoie de o implicare mai puternică din partea băncilor comerciale.

Potrivit unui proiect de regulament elaborat de BNR, creditele de consum vor avea o scadenţă de cel mult cinci ani, iar clienţii trebuie să aducă garanţii de 133% din valoarea împrumutată, în timp ce la finanţările imobiliare în euro avansul va fi de cel puţin 30%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO