Bănci și Asigurări

Popa, BNR:Ponderea creditelor în franci elveţieni este redusă; unele împrumuturi au fost refinanţate

Autor: Marius Radu - Mediafax

14.06.2011, 14:41 340

Ponderea creditelor în franci elveţieni în totalulîmprumuturilor este redusă, iar unele dintre acestea au fost dejarefinanţate în euro, astfel încât riscul creşterii împrumuturilorneperformante este scăzut, a declarat, marţi, viceguvernatorulBăncii Naţionale a României (BNR) Cristian Popa.

Situaţia actuală a celor care au accesat împrumuturi în francielveţieni în urmă cu câţiva ani este mai puţin favorabilă, după cemoneda elveţiană s-a apreciat atât faţă de leu, cât şi faţă deeuro, a afirmat Popa.

El a menţionat că o mare parte a creditelor în această monedă aufost contractate pentru achiziţia de locuinţe, nu în scopinvestiţional, şi de aceea există un risc redus de neplată.

"Posibilitatea de a refinanţa în continuare există, dar trebuiejudecaţi termenii. Nu vedem o creştere a neperformanţei pentru căpopulaţia locuieşte în imobilele achiziţionate", a adăugatPopa.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO