♦ Finanţările pentru populaţie în moneda naţională au ajuns să aibă la finele lunii iulie 2024 o creştere anuală de 10,6%, urcând până la un sold de peste 164 mld. lei ♦ Depozitele populaţiei în lei au făcut un salt anual de peste 20% în iulie, la un sold de 236 mld. lei ♦ Scăderea dobânzilor demarată de BNR în iulie şi continuată în august poate stimula finanţările bancare în lei.
Finanţările luate de populaţie de la bănci în lei au redevenit motorul creditării, în timp ce împrumuturile corporate au încetinit. Luna iulie a readus o creştere anuală de două cifre, de peste 10% (10,6%), a soldului creditelor pentru populaţie în moneda naţională, la aproximativ 164 mld. lei.
Comparativ, pe segmentul corporate, ritmul anual de creştere a creditelor pentru firme în lei a fost în iulie de doar 6,3%, soldul fiind de circa 116 mld. lei, după cum reiese din statisticile BNR.
Practic, populaţia a redevenit locomotiva creditării în lei în ultimele luni, după ce în T1/2024 creditele corporate în lei au avut o viteză mai mare decât creditele retail în lei.
Privind retrospectiv, vedem că în urmă cu circa doi ani, în 2022, creditarea populaţiei în lei începuse să crească cu peste 10%. În a doua parte a anului 2022 şi în primele luni din 2023 viteza creditelor retail în lei depăşea viteza creditelor corporate în lei. Ulterior, creditele corporate în lei au crescut preponderent mai rapid faţă de cele retail, până în martie 2024.