Bănci și Asigurări

Posibilul Brexit pune presiune pe lira sterlină care se depreciează puternic faţă de euro şi faţă de leu

Afp-Chris Ratcliffe/Mediafax foto

Autor: Liviu Popescu

24.02.2016, 00:02 2543

Lira sterlină, moneda naţională a Marii Britanii, una dintre cele mai mari economii din Europa, s-a depreciat de la începutul anului cu 7% în faţa leului, de la 6,14 lei la 5,72 de lei, cât anunţase BNR ieri, pe fondul deprecierii în faţa euro. Cursul de schimb leu-liră sterlină este calculat în funcţie de cotaţia de pe plan extern a cursului euro-liră sterlină.

Moneda britanică s-a depreciat faţă de euro pe fondul temerilor cu privire la un eventual Brexit (ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, temă dezbătută de mai mulţi ani în Regatul Unit - n.red). Astfel, efectele pe care un eventual Brexit le-ar aduce asupra economiei britanice (City of London este cel mai mare centru financiar al Europei) ar putea pune presiune pe monedă. Băncile şi companiile din Marea Britanie se opun ieşirii din UE, în timp ce diversele scenarii lasă loc speculatorilor pentru afaceri mai mari.

Între timp, moneda britanică îşi continuă declinul faţă de euro. La începutul anului, Banca Centrală  Europeană (BCE) cota un euro la 1,35 de lire sterline, în timp ce în prezent cotaţia a ajuns la 1,28 de lire pentru un euro. Lira sterlină şi-a continuat şi astăzi declinul, unul dintre cele mai mari din 2010 încoace, în condiţiile în care oficiali ai Băncii Angliei au afirmat că incertitudinea cu privirea la calitatea de membru UE al statului britanic pune presiune pe moneda naţională, scrie Bloomberg.

Lira a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii şapte ani în faţa dolarului american, respectiv 1,41 dolari, faţă de 1,51 dolari cât era la începutul acestui an după ce primarul Londrei, Mayor Boris Johnosn, despre care Bloomberg scrie că este unul dintre cei mai cunoscuţi politicieni britanici, a afirmat că va susţine ieşirea Marii Britanii din UE în referendumul din iunie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO