♦ Există o dorinţă pentru companii de asigurări noi care să vină pe piaţă, să existe competiţie loială ♦ Piaţa locală este încă la început de drum şi la nivelul asigurătorilor şi la nivelul distribuitorilor ♦ Din perspectiva pieţei de asigurări este clar că trebuie să ne adaptăm. Piaţa trece printr-o perioadă în care numărul de jucători în zona de asigurători a scăzut şi piaţa continuă să se concentreze ♦ Faptul că există tot mai mulţi jucători şi companii de asigurări care sunt interesate de acestă zonă, care dezvoltă zone de distribuţie reprezintă un factor optim pentru a creşte penetrarea asigurărilor de viaţă şi în România.
Piaţa asigurărilor corporate
Marius Georgescu, director of corporate risk department, Generali România
► În ultimii 4 ani, am avut 2 falimente, apoi un război la granită, care au afectat capitalul din piaţă, resursele pe care le găsim în spate pentru a acoperi protecţia clienţilor
► Piaţa a crescut în ultimii ani, mai ales prin impactul PNRR, care a adus investiţii în infrastructură, care vor continua. Companiile cu capital străin au, de obicei, programe de asigurări internaţionale. Dar sunt şi clienţi liberi, pe care îi putem accesa în zona aceasta. De exemplu, au dispărut anumite materiale de construcţii din cauza războiului din Ucraina, deci au apărut costuri suplimentare în lucrările din infrastructură.
► Contractele cu statul prin PNRR presupun încheierea unor asigurări, pe sume mari, lucrările având un grad de risc ridicat. Nu sunt contracte cu preţ de dumping.
► România este o ţară cu risc de cutremur mare şi ne putem aştepta ca la un anumit moment să avem nevoie de nişte miliarde de euro pentru protecţie în piaţă.
Gabriel Tănase, partner cyber, KPMG Romania
► Oamenii reprezintă cea mai slabă verigă în zona de cyber, unde avem un risc care nu poate fi eliminat. El poate fi diminuat, dar va rămâne mereu un risc rezidual. Cea mai bună soluţie este să-l asigurăm. Partea de asigurarea este cel mai la îndemână instrument pentru a acoperi această gaură.
► Cred că businessul online, în orice domeniu, va creşte în următorii ani, chiar dacă acum are un anumit nivel de plafonare. Generaţiile care vin sunt obişnuite cu interacţiunea în orice domeniu. Dacă vom reuşi să le facem conştiente şi de riscurile cibernetice, clar va exista un câştig pentru toată lumea.
► Din păcate, pe plan local nu cred că există vreo asigurare de risc cibernetic. Sunt companii care au astfel de asigurări, fie că au fost făcute la nivel de grup, fie că au fost cumpărate prin brokeri de la companii din afară.
► Riscul de atacuri cibernetice va rămâne şi va creşte. Dezvoltarea unor produse din zona de asigurări care să adreseze şi piaţa locală, să ţină cont de maturitatea pieţei, ar putea să aibă un success important pe piaţa locală. Inclusiv antreprenorii care au construit businessuri ar putea fi interesaţi să administreze acest risc printr-o asigurare.
Eugen Anicescu,CEO, AON Romania
► Din perspectiva pieţei de asigurări este clar că trebuie să ne adaptăm. Piaţa trece printr-o perioadă în care numărul de jucători în zona de asigurători a scăzut şi piaţa continuă să se concentreze.
► Un studiu recent al Aon la nivel global arată că riscurile cibernetice, întreruperea afecerii, riscurile economice şi riscul creşterii deficitului de forţă de muncă sunt principalele îngrijorări la nivelul companiilor.
► Piaţa locală este încă la început de drum şi la nivelul asigurătorilor şi la nivelul distribuitorilor. Trebuie să investim în noi ca piaţă, pentru a fi pregătiţi cu soluţii şi nivel consultativ, pentru că da, se vede o creştere destul de solidă a pieţei de corporate în ultimii doi ani.
► Noi avem creştere pe asigurări de sănătate, companiile trebuie să fie competitive pentru a atrage talente, avem creştere pe asigurări de constructii, sustinute de fondurile PNRR, pe zona de riscuri traditionale- property, liabilty, pentru că avem inflatie şi clientii întreabă singuri de anumite produse, pe zona de credit comercial. Per ansamblu, simţim în activitatea noastră că mediul corporate, companiile, nu o duc rău. Cred că piata de asigurări sprijină acest boom economic şi beneficiază de ea.
Dan Ştefan, managing partner, Autonom
► De la firmele de asigurări noi ne dorim în primul rând să existe mai multe, să existe competiţie loială în piaţă, pentru că sunt mult prea puţine firme de asigurări şi nu mai avem campioni locali. În afară de nişte nişe foarte mici, nu avem companii de asigurări campioni local în momentul de faţă, aşa cum avem în banking sau în alte sectoare.
► Trebuie să ne întrebăm de ce că am avut nişte campioni locali care nu respectau regulile jocului, dar au ajuns chiar să fie lideri de piaţă şi s-au dus în falimente.
► Trebuie să ne întrebăm de ce nu avem mai mulţi campioni locali şi cum am putea să încurajăm chestia asta. Deci, în primul rând, să fie mai multă competiţie pentru că ea ajută pe toată lumea, inclusiv pe actorii din piaţă. Mai departe, ne dorim ca ele să fie mai bune.
► Noi asta asigurăm de vreo 8 milioane de euro în fiecare an doar maşini, pe RCA, CASCO, plus peste 1 mil. euro pe alte clase de asigurări, sunt multiple tipuri de asigurări.
Horia-Adrian Lupu, director general, Agra Asigurări
► Ultimii doi ani au fost foarte interesanţi şi, din cauza acestui război, piaţa încă îşi caută o direcţie, cel puţin pe zona în care ne aflăm noi.
► Anul trecut am avut o stagnare, în 2022 am avut o creştere a primelor, anul acesta văd că lucrurile au plecat în două direcţii diferite. Prima este că firmele au înţeles necesitatea asigurărilor.
► În acest domeniu în care activăm noi, gradul de subscriere sau gradul de penetrare este destul de destul de scăzut, dar, surprinzător, anul acesta au crescut suprafeţele asigurate. Pe de cealaltă parte au scăzut sumele de asigurare.
► Din datele pe care le avem noi, la nivel de ţară discutăm de aproximativ 8,5 milioane de hectare teren agricol sau arabil. Din această suprafaţă, aproximativ 2,5 milioane de hectare sunt asigurate.
► Sunt fermieri care înţeleg riscul, sunt fermieri care au avut daune şi atunci lucrurile sunt simple. Din păcate, încă avem şi noi potenţial foarte mare de creştere şi în continuare sunt fermieri care nu au înţeles importanţa acestor asigurări.
Asigurările de viaţă şi sănătate
Ştefan Stavrositu, CEO, BCR Asigurări de Viaţă
► Cred cu tărie că dacă vom fi mai simplu de înţeles pentru oamenii de rând din România, o să avem mai mult succes, o să ajungem casele lor şi o să putem să creştem.
► Trebuie să fim realişti, nu putem simplifica un produs de asigurare de viaţă, însă credem că avem soluţii prin care putem face mai uşor de înţeles acest produs. Ce facem? Investim în primul rând în tehnologie, trebuie să ajungem mai uşor la client.
► În bani, 1.082 lei pe an consumă un locuitor din România pe asigurări în general, 20% din sumă pe asigurări de viaţă. Aici suntem, de aici pornim. Este loc de îmbunătăţit? Da, este.
► Noi avem vreo 400.000 de clienţi în total. Nu reuşim să ajungem la toţi oamenii din România care au nevoie de asigurare, e lesne de înţeles. Fiecare dintre noi are nevoie de asigurare de viaţă, eu cred în asta.
► Noi acum investim într-un canal propriu de distribuţie, ne uităm la ce fac liderii din piaţă pe care îi respectăm şi credem că asta este una din soluţii.
Viorica Păcurar, director vânzări retail şi corporate, NN Asigurări de Viaţă
► Faptul că există tot mai mulţi jucători şi companii de asigurări care sunt interesate de acestă zonă, care dezvoltă zone de distribuţie reprezintă un factor optim pentru a creşte penetrarea asigurărilor de viaţă şi în România.
► Ne uităm mereu la această piaţă ca la o oportunitate de dezvoltare şi de creştere. Depinde foarte mult şi de cum ne selectăm oamenii cu care lucrăm, cât de bine ne pregătim forţele de distribuţie, cât de abili suntem în a veni cu soluţii care să atragă clienţii, care să răspundă unor nevoi importante pentru ei. Deductibilităţile fiscale ar putea să ajute această zonă.
► Ar fi bine să existe cât mai mulţi asigurători pe aria asigurărilor de viaţă.
► La asigurări de viaţă suntem prezenţi atât pe zona de asigurări individuale, cât şi pe zona de corporate. Ca volume, cele mai mari în acest moment vin din zona de asigurări individuale, segment în care avem o mai mare vechime în piaţă. În ultimii 7-8 ani, am început să fim tot mai prezenţi şi pe zona de asigurări oferite companiilor, şi observăm că există şi acolo un interes crescut.
Sasa Bilanovic, executive director DCX Division Algotech
► Noi implementăm diferite canale şi soluţii AI pentru a îmbunătăţi eficienţa angajaţilor, a agenţilor şi experienta clienţilor. AI nu va înlocui oamenii, dar oamenii vor folosi instumente pe bază de Inteligentă Artificială.
► Noi suntem pe 7 pieţe şi principala critică din partea consumatorilor este perioada de aşteptare pe call center, pentru a afla diferite informaţii. Când depăşeşte 2 minute, frustrarea clientilor este maximă.
► În viitor, vom vedea o combinaţie de diferite instrumente AI şi implementarea voice bot pentru anumite apeluri. Este o tehnologie pe bază de AI care înţelege ce vrea clientul şi poate citi un mesaj pre-înregistrat sau să redirecţioneze clientul spre alt agent sau să pună întrebări suplimentare.
► Nu trebuie să ne fie teamă de tehnologie, ci trebuie să ştim să o folosim, să avem instrumentele necesare. Agenţii de asigurări pot fi ajutaţi de AI, care poate prezenta clientului răspunsuri pregătite, prin care este anunţat că îi expiră poliţa. Clientul poate afla uşor informaţii.
Codruţa Furtună, director vânzări şi distribuţie, Allianz-Ţiriac Asigurări
► Gradul de cuprindere în asigurări de viaţă este de 0,2% contribuţia în PIB, faţă de 4% media europeană, înseamnă că avem un decalaj de 20 de ori mai mic. Sunt trei asigurători care acţionează prin freedom of establishment care nu sunt consideraţi în volumele pe care le raportează ASF. Metropolitan, Aegon şi Cardiff. Fără ei, nivelul de participare la PIB este de 0,2%.
► Allianz-Ţiriac are prioritate zero în zona de asigurări de viaţă, dar şi în sănătate am crescut de trei ori în ultimii ani. Contextul economic, considerăm că are zonă de a favoriza asigurările de viaţă din perspectiva salariului real care în România este în creştere şi zona în care creditarea, prin diluarea producţiei noi de credite a afectat negativ anul 2023 din perspectiva protecţiei pure.
► Pentru Allianz-Ţiriac creşterile sunt de două cifre. Anul trecut piaţa a crescut cu 12%, noi am crescut cu peste 20%. Anul acesta deja ne apropiem de 30% creştere faţă de anul trecut.
Mihaela Stroia, CEO, Uniqa Asigurări de Viaţă
► Dacă ne uităm comparativ la România şi Polonia, care este gradul de penetrare sau cât reprezintă primele brute susbcrise versus cât este în Polonia în condiţiile unui salariu mediu comparabil, suntem cred sub jumătatea nivelului generat de Polonia. În toate ţările asigurările generale sunt mai dezvoltate sau ponderea este mult mai mare decât în cazul asigurărilor de viaţă.
► Legat de educaţie financiară sunt iniţiative la nivelul ASF-ului, fiecare companie încearcă propriile iniţiative, dar cred că nivelul de penetrare al acestor informaţii este relativ redus şi se adresează unei nişe. La nivel de şcoală cred că ar fi importantă partea de educaţie financiară. Este introdusă, dar atenţia şi modul în care sunt prezentate şi predate informaţiile nu este încă suficient.