Allianz-Ţiriac, al doilea cel mai mare asigurător din piaţă, s-a hoărât după trei luni de analiză cu privire la brokerul pe care îl va achiziţiona, respectiv Campion Broker, potrivit informaţiilor transmise de asigurător.
Printre opţiunile iniţiale erau şi alţi trei brokeri, respectiv Trust, Hobbit şi PSG. Această tranzacţie este o premieră pe piaţa românească de asigurări, dar odată cu aceasta apare întrebarea cum va rămâne brokerul reprezentant al interesului clientului în continuare?
Acest tip de tranzacţie nu este ceva neobişnuit la nivel internaţional, conform unor surse din piaţă, însă în România este pentru prima oară când un asigurător cumpără o companie de brokeraj în asigurări. Odată cu o astfel de tranzacţie apar o serie de întrebări privind concurenţa sau modul prin care compania de brokeraj va funcţiona sub umbrela unui asigurător, chiar dacă tranzacţia presupune doar o schimbare de acţionariat în structura Campion Broker. Allianz-Ţiriac şi Campion Broker vor rămâne două companii cu activităţi independente şi diferite, asigurări, respectiv intermediere de asigurări, iar brandul Campion va fi menţinut.
Campion Broker ocupă locul 7 în topul firmelor de brokeraj şi are o reţea de distribuţie de circa 2.000 de asistenţi în brokeraj la nivel naţional.
Finalizarea acestei tranzacţii este condiţionată de primirea aprobărilor de la ASF şi de la Consiliul Concurenţei.