Bănci și Asigurări

Premieră: Un oficial al BNR afirmă că protecţia consumatorilor bancari ar trebui să revină Băncii Naţionale

Premieră: Un oficial al BNR afirmă că protecţia...

Autor: Răzvan Botea

02.10.2018, 12:24 1907

Liviu Voinea, viceguvernator al Băncii Naţionale a României (BNR), a afirmat că protecţia consumatorilor din sistemul bancar ar trebui să revină BNR, în cadrul discursului său de luni cu ocazia deschiderii anului universitar la Universitatea din Craiova.

„Protecţia consumatorilor (de produse bancare – n. red.) nu este în sarcina noastră, potrivit legii, ci în sarcina ANPC, deşi în opinia mea protecţia consumatorilor este strâns legată de stabilitatea financiară şi ar trebui să revină unei autorităţi de supraveghere financiară, poate chiar BNR”, a spus Liviu Voinea.

Acesta a mai spus în cadrul discursului faptul că BNR nu calculează inflaţia şi nu stabileşte cursul şi ROBOR, ci doar le calculează şi comunică.

Este pentru prima dată când un oficial al Băncii Naţionale afirmă ar fi bine ca protecţia consumatorilor financiară să vină sub supravegherea BNR. Până acum Banca Centrală a încercat să stea cât mai departe de nemulţumirile consumatorilor din sistemul bancar, mai ales în contextul crizei francului elveţian şi a comisioanelor abuzive practicate de bănci la credite ipotecare şi de consum.

Între timp însă, Autoritatea pentru protecţia consumatorului (ANPC) a dispus o măsură şoc -rambursarea dobânzilor plătite de debitorii persoanei fizice la creditele ipotecare transferate de Bancpost în străinătate.

Liviu Voinea a mai punctat în cadrul discursului faptul că România va atinge ţinta de inflaţie de maxim 3,5% până la sfârşitul anului, urmând ca în 2019 aceasta să se reducă spre 3%.

Viceguvernatorul BNR a mai anunţat că BNR va lansa două concursuri de recrutare pentru tinerii absolvenţi de facultate (Programul Tinerii Specialişti), respectiv pentru românii care lucrează în sectorul financiar în străinătate şi doresc să se întoarcă în ţară (Programul Brain Regain).

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO