• Leu / EUR4.7509
  • Leu / GBP5.5172
  • Leu / USD4.1988
Bănci și Asigurări

Premise pozitive pentru economie. Spread-ul de dobândă a atins maximul anului

Premise pozitive pentru economie. Spread-ul de dobândă a atins maximul anului

Autor: Claudia Medrega

11 mai 2015 231

Spread-ul de dobândă, care evidenţiază diferenţa între dobânda la titlurile de stat pe termen lung, de 10 ani, şi dobânda pe termen scurt, a ajuns săptămâna trecută la maximul acestui an, de 2,13 puncte procentuale, trendul ascendent al indicând premise pozitive pentru economie.

„Ratele de dobândă au continuat să crească pe scadenţele medii/lungi pe piaţa internă a titlurilor de stat, evoluţie în ton cu pieţele europene. Pe de altă parte, ratele de dobândă pe scadenţele scurte s-au consolidat. Prin urmare, spread-ul de dobândă a crescut cu 6,2%, la 2,13 puncte procentuale, nivelul maxim din acest an, evoluţie care confir­mă scenariul de accelerare a economiei interne“, susţine An­drei Rădulescu, senior economist la Banca Transil­vania.

Ratele de dobândă oscilează pe piaţa secundară în funcţie de cerere şi ofertă. Dobânda la titlurile de stat la 10 ani reflectă aşteptările pieţei privind creşterea economică şi inflaţia pe termen lung. O creştere a curbei randamentelor, respectiv spread în creştere, indică premise pozitive pentru economie.

Banca Transilvania anticipează scăderea ratei medii anuale de dobândă la titlurile de stat la 10 ani sub pragul de 3% în 2015, urmată de o creştere în 2016, pe fondul perspectivelor de inflexiune monetară din SUA, dar şi de accelerare economică în zona euro şi România.

Pentru acestă săptămână Ministerul Finanţelor a programat două licitaţii cu titluri de stat, fiecare în volum de 460 mil. lei (din care 60 mil. lei la licitaţia suplimentară) cu scadenţe în ianuarie 2018, respectiv în iunie 2019. Volumul programat de emisiuni de titluri pentru luna mai totalizează 2,2 mld. lei.

În aprilie, Ministerul Finanţelor a avut un vârf de plată a datoriei, în ultima zi din lună ajungând la maturitate titluri de stat de 7 mld. lei, după ce în martie a ajuns la scadenţă o emisiune de eurobonduri de 1 mld. euro.

Necesarul de finanţare total este de aproximativ 50 mld. lei în acest an. Trezoreria îşi propune să treacă de la o structură echilibrată a finanţării între piaţa internă şi cea externă la o creştere a ponderii pieţei locale.

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7509
Diferență: -0,103
Ieri: 4.7558
Azi: 4.1988
Diferență: 0,5508
Ieri: 4.1758
Azi: 5.5172
Diferență: 0,5926
Ieri: 5.4847
Azi: 4.2187
Diferență: 0,4189
Ieri: 4.2011